Ziua "Beciului Domnesc". Deputaţii au decis: GURZĂU POATE FI ARESTAT!

Ziua
Deputaţii au votat cererile ministrului Justiției privind încuviințarea reținerii şi arestării deputatului Adrian Gurzău. În cazul reţinerii, deputaţii au votat împotrivă, dar au aprobat apoi cererea de arestare.

UPDATE 15:30

124 de deputaţi au votat "pentru" arestare, iar 114 "împotrivă". La votul legat de arestare au fost prezenţi 238 de deputaţi, cu 40 mai puţini decât în cazul votului referitor la reţinere. Numărul minim de voturi pentru încuviinţarea arestării era de 120.

Astfel, DNA poate cere magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arestarea deputatului Adrian Gurzău.

UPDATE 14:38

Deputatul clujean Adrian Gurzău nu poate fi reținut. Decizia a fost luată de colegii săi din Camera Deputaților, cu 133 de voturi „pentru" și 130 „împotrivă". Astfel, cererea procurorilor DNA privind reținerea deputatului nu a trecut pentru că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar. Era nevoie de 140 de voturi pentru reţinere, în condiţiile în care doar 136 de deputaţi au votat "pentru".

"Comisia de numărare a voturilor a constatat: număr total al deputaților - 355, număr deputați prezenți - 278, număr total de voturi exprimate - 267, număr de voturi anulate - 1, număr de voturi valabil exprimate - 266, din care voturi pentru - 136, voturi contra - 130. Cu rușine trebuie să anunț că, având în vedere că din totalul de 355 de deputați au fost prezenți 278, din care 136 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea proiectului de hotărâre", a afirmat Mircea Dolha, membru al Comisiei pentru numărarea voturilor, în plenul Camerei Deputaților.

Votul a fost secret cu bile. Urmează să se voteze și cererea de arestare preventivă.

UPDATE 14:20

Deputații au început votul pe cererea ministrului Justiției privind încuviințarea reținerii deputatului Adrian Gurzău, relatează Agerpres. Votul este secret cu bile, iar după votul pe încuviințarea reținerii se va mai da un vot secret pe încuviințarea arestării preventive a lui Adrian Gurzău.

UPDATE 14:15

Deputatul Adrian Gurzău le-a solicitat, marți, în plen, colegilor săi să dea un vot de respingere a cererii de reținere și arestare preventivă a sa pe motiv că nu reprezintă un pericol public.

"Am trei copii minori acasă, dintre care cel mic are un an jumătate, doi părinți pensionari și vă cer un vot de respingere a cererii de reținere și arestare pentru că nu reprezint un pericol public. Doresc înfăptuirea justiției. Vă solicit acest vot pentru că dosarul meu este, în momentul de față, în faza în care s-au audiat martorii. Practic, pentru un vot pentru reținere și arestare nu aș putea să mă apăr și să administrez probe în favoarea mea", a afirmat Gurzău, înaintea începerii votului privind cererea justiției de încuviințare a reținerii sale.

El a arătat că, în dosarul său, ceilalți inculpați sunt eliberați de ÎCCJ, iar, în momentul de față, printr-un vot pentru arestarea sa, el nu poate să se apere.

"Întotdeauna, în calitate de parlamentar, am fost pentru susținerea justiției, am apărat întotdeauna lupta pentru a fi o justiție puternică, am votat întotdeauna pentru ceea ce înseamnă partea de a se începe urmărirea penală, dar niciodată nu am votat pentru reținere și arestare. Vă solicit un vot pentru a-mi da posibilitatea să mă apăr în stare de libertate", a mai spus Gurzău, citat de Agerpres.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

În plen a fost prezentat raportul Comisiei juridice, care s-a pronunţat luni pentru încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului PMP, acuzat de trafic de influenţă în dosarul Carpatica Asig. Votul secret cu bile - pentru reţinere şi, separat, pentru arestare - este programat după ora 13, informează Mediafax.

Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului PMP Adrian Gurzău, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă în dosarul în care a fost reţinută Angela Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C Carpatica Asig. "În perioada 8 aprilie 2015 - 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru şi începând cu data de 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator şi SC Carpatica Asig SA, în calitate de beneficiar", a anunţat DNA într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, contractul a fost încheiat la data de 2 noiembrie 2015 iar obiectul acestuia îl constituia "furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de "relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing'', pe o durată minimă de 5 ani", valoarea totală fiind de 270.000 de euro.

 

Comenteaza