ALDE nu renunţă la Viorel Ilie - surse

ALDE nu renunţă la Viorel Ilie - surse
ALDE nu renunţă la susţinerea lui Viorel Ilie, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, spun surse politice. Acelaşi lucru a fost transmis şi liderilor PSD care au participat vineri dimineaţa la şedinţa de coaliţie.

Discuţiile PSD-ALDE au avut loc vineri, la ora 10.00, după ce miniştrii PSD, cu portofolii la Dezvoltare, Transporturi şi Fonduri Europene au decis să îşi dea demisia. Acelaşi lucru era aşteptat de către premier şi din partea lui Viorel Ilie (ALDE), dar partidul nu a renunţat la susţinerea sa.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, că partidul nu poate fi de acord cu o eventuală demisie a lui Viorel Ilie din Guvern întrucât acesta a primit deja sprijinul politic al ALDE, iar Senatului a respins cererea DNA care viza urmărirea sa penală.

"Nu putem fi de acord cu vreo propunere de demisie a lui Viorel Ilie pentru că i-am acordat sprijinul politic", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul şedinţei conducerii ALDE, referindu-se la decizia adoptată în urmă cu două săptămâni privind susţinerea în continuare a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, în pofida dosarului deschis de către DNA.

Tăriceanu a apreciat că este justificat argumentul lui Mihai Tudose privind remanierea unor miniştri din considerente de performanţă, dar l-a contestat pe cel privind problemele penale ale unor miniştri. "Punctul de vedere al ALDE este foarte clar. Am găsit atâtea informaţii şi dovezi legate de abuzuri ale colegilor doamnei Kovesi încât ne întrebăm care este respectul pentru lege al acestei instituţii (...) DNA şi-a pierdut credibilitatea. Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul României cum îi convine", a declarat Tăriceanu.

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a fost prezent, vineri, în studioul MEDIAFAX Live, pentru o discuţie pe larg despre situaţia României faţă cu angoasele Europei şi ale lumii, dar şi despre situaţia din PSD, alături de redactorul-şef al Mediafax, Indira Crasnea.

 

Comenteaza