Eurodeputatul Daniel Buda cere intervenţia şefului Comisiei Europene în cazul incidentului de la Ambasada României din Budapesta

Eurodeputatul Daniel Buda cere intervenţia şefului Comisiei Europene în cazul incidentului de la Ambasada României din Budapesta
Gestul extremiștilor maghiari trebuie să genereze reacții urgente de la nivel european. Îi solicit președintelui Comisiei Europene, domnului Jean-Claude Juncker, să ia o poziție publică pe marginea acestui eveniment regretabil prin care se pune în discuție însăși unitatea Uniunii Europene, a declarat europarlamentarul clujean Daniel Buda.

Europarlamentarul clujean Daniel Buda consideră că atitudinea instigatoare a grupării extremiste maghiare este inacceptabilă într-o Europă unită, fondată pe valori precum toleranța, respectul față de drepturile omului, față de libertățile fundamentale și a statului de drept.

"Defăimarea simbolurilor naționale este un act reprehensibil, cu urmări grave asupra relațiilor diplomatice, iar săvârșirea unor astfel de acțiuni contravine flagrant cu prevederile Convenției de la Viena. Sintagma "Unitate prin diversitate" trebuie să reprezinte acum, mai mult ca niciodată, motto-ul statelor membre iar acesta trebuie să fie reflectat prin acțiuni concrete de către autoritățile naționale.

Nu dorim ca România să urmeze modelul Spaniei, unde o situație insuficient de bine gestionată a generat probleme pentru Uniunea Europeană. Oficialii europeni și, în special președintele Comisiei, domnul Jean-Claude Juncker, trebuie să adopte o poziție imediată în legătură cu acest incident condamnabil și să dispună toate măsurile necesare pentru a se asigura inviolabilitatea și integritatea misiunilor diplomatice ale României, dar și ale celorlalte state membre. Voi trimite în această săptămână o scrisoare oficială domnului Jean-Claude Juncker în care o să-i solicit să intervină în acest caz și să îmi comunice totodată măsurile luate", a afirmat eurodeputatul clujean Daniel Buda, care este şi preşedintele PNL Cluj.

Daniel Buda a mai susţinut că tensiunile și rivalitățile unor grupuri restrânse de partizani ai extremismului nu pot umbri progresele istorice și relațiile diplomatice între două state membre care și-au asumat angajamente comune, în spiritul valorilor Uniunii Europene şi că premierul maghiar Viktor Orban trebuie să se delimiteze de gestul incalificabil al acestor extremiști fanatici care, prin astfel de acțiuni reprobabile, urmăresc să pună la îndoială existența statului unitar național român în Anul Centenarului.

Reamintim că mai mulţi extremişti maghiari, membri ai grupării Mişcarea celor 64 de Comitate au acoperit stema aflată pe Ambasada României de la Budapesta cu un steag al Ţinutului Secuiesc, scrie realitatea.net. Timp de 8 ore stema României a fost acoperită.

Ministerul Afacerilor Externe al României a lansat un apel către autorităţile ungare de a asigura inviolabilitatea şi integritatea localurilor misiunii României şi a personalului său şi, a precizat că va avea o discuţie cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

 

 

Comenteaza