Iohannis, despre procedura de revocare: Doar preşedintele poate decide

Iohannis, despre procedura de revocare: Doar preşedintele poate decide
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, întrebat fiind dacă are obligaţia să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi, că legea prevede că e chestiune de oportunitate politică şi că decizia este la şeful statului.

"Am auzit aseară, printre multe lucruri, ceva care pare interesant: dacă legea prevede o posibilitate sau tradus o oportunitate atunci ea nu poate fi cenzurată. Dacă legea spune că preşedintele revocă atunci este o chestiune de oportunitate politică doar preşedintele poate decide", a afirmat Klaus Iohannis.

Întrebat cine va analiza raportul ministrului Tudorel Toader, preşedintele a afirmat: "avem la administraţia prezidenţială departamentele de specialitate şi vor face o analiză serioasă pe juridic şi constituţional".

Şeful statului nu a putut spune însă şi perioada în care se va face analiza, deoarece raportul privind acticitatea managerială de la DNA nu a ajuns încă la preşedinţie.

Legea 303 din 2004, privind organizarea judiciară prevede, la art. 54 (4) că : Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.

Totodată, art 51 (2) prevede că revocarea din funcţia de conducere a judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a preşedintelui instanţei, pentru următoarele motive:
a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere
b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale
c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare

 

Comenteaza