Desant USL la Cluj

Desant USL la Cluj
Sfârşitul de săptămână al clujenilor va îmbrăca culorile USL. Cele mai importante nume ale alianţei prospăt trecute din băncile opoziţiei la guvernare vor debarca la Cluj.

Primul care va "descăleca" la Cluj va fi ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care va încerca să descopere cu ochii săi secretele "centurii de diamant". Silaghi va vizita şantierul controversatei centuri Vâlcele-Apahida pentru a vedea cum s-au investit sume astronomice într-o şosea ocolitoare neterminată (dar inaugurată), care continuă să se surpe şi a cărei finalizare este mai mult decât incertă.

Evenimentul principal va avea însă loc sâmbătă dimineaţă, când la cinematograful "Florin Piersic" va avea loc lansarea oficială a candidaţilor USL pentru alegerile locale. La eveniment şi-au anunţat deja prezenţa cei trei lideri naţionali ai uniunii: Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin. De asemenea, vor fi prezenţi ministrul Ioan Rus, senatorul Dan Şova, precum şi europarlamentarul Corina Creţu. În continuare sunt aşteptate confirmări de participare din partea altor miniştri, parlamentari şi lideri ai celor trei partide componente ale USL. După lansarea de la Cluj-Napoca, premierul Victor Ponta, însoţit de o parte din delegaţi, va participa la un eveniment similar în judeţ: lansarea candidaţilor USL de la Dej.

 

 

Etichete
Comenteaza