Colegiul Director al PDL a decis convocarea unei convenţii naţionale extraordinare a partidului

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga s-ar fi abţinut de la vot, conform Antena 3 şi Realitatea TV.
Anterior şedinţei, unii lideri ai PDL au avut o discuţie duminică dimineaţa privind variantele de organizare a convenţiei, fără să ajungă la nicio concluzie. Unii democrat-liberali au susţinut ca această Convenţie a PDL să aibă loc cât mai repede, adică peste două săptămâni, alţii au opinat că ar trebui organizată peste două luni, iar o a treia variantă a fost cea a organizării convenţiei în toamnă, declarau pentru MEDIAFAX, surse din partid.Şedinţa Colegiului Director al PDL se desfăşoară, duminică, la Palatul Parlamentului, reuniunea având loc cu uşile închise şi accesul presei fiind interzis în incintă.
La precedenta şedinţă, cea din 14 iunie, totţi membrii Biroului Permanent Naţional al partidului şi-au depus demisia şi preşedintele Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca a anunţat că nu va mai candida la funcţia de lider al democrat-liberalilor, dorind să se dedice activităţii de edil.
Scopul întrunirii de duminică este de a stabili calendarul alegerilor pentru noua conducere a partidului.
După încheierea şedinţei Colegiului Director este prevăzută o conferinţă de presă, ora întâlnirii cu jurnaliştii nefiind încă stabilită.