Clujul refuză tombola electorală
- Scris de Valentin Malaescu
- 18 Iul 2012, 10:23
- Politica
- Ascultă știrea

Tombole cu cartele de telefon, acces liber la ştrand sau în cluburi sau spectacole cu "baloane, zâne şi biciclete" pentru copii, totul accesibil doar celor care demonstrează că au votat în 29 iulie, aceasta este tactica prin care PSD speră să scoată românii la referendum. Deşi aceste acţiuni au fost cerute "de la centru", social-democraţii clujeni n-au de gând să le dea curs.
"Organizarea unor tombole şi concursuri prin care să se promoveze prezenţa la vot. Acestea pot oferi de exemplu, bilete la concerte, filme, cărţi, vacanţe, cartele de telefon etc. Tragerea la sorţi se face în ziua referendumului, imediat după închiderea urnelor, iar acordarea premiilor va fi condiţionată de prezentarea dovezii participării la referendum", se spune în circulara trimisă organizaţiilor judeţene de secretarul general al PSD Liviu Dragnea. Astfel de activităţi ar urma să fie desfăşurate în toate localităţile, potrivit solicitării lui Dragnea. Dar secretarul general al PSD a gândit şi premii oferite fără tragere la sorţi. Astfel, cei care vor prezenta dovada că au votat ar urma să primească bilete de acces gratuit la ştranduri sau cluburi, iar, în municipiile mari, ar avea acces la "Summer Party-uri", care ar urma să fie organizate de, culmea, instituţii mass-media locale, regionale sau naţionale.
Până şi copiii ar putea fi recompensaţi, dar numai dacă părinţii lor votează. "Organizarea, în apropierea unor secţii de votare, a unor spectacole sau locuri de joacă (evenimente cu clowni, baloane, zâne, biciclete etc.) pentru copiii ai căror însoţitori fac dovada participării la vot", se explică în documentul menţionat. De asemenea, în caz că le e cald, sau li se face sete, alegătorii şi numai aceştia ar putea beneficia de câte un pahar de apă rece servit în corturi special amenajate "cu sprijinul unor ONG-uri şi în colaborare cu administraţia publică locală".
Liderul social-democraţilor clujeni, Remus Lăpuşan, n-are, însă, nici cea mai mică intenţie să pună în practică activităţile solicitate de Dragnea. El spune că, la Cluj, va fi aplicată tehnica tradiţională a muncii de la om la om. "Încercăm să le explicăm care este miza acestui referendum, să le explicăm cu ce a greşit Traian Băsescu, să le explicăm că ar fi mai bine fără Traian Băsescu la Cotroceni şi, cu siguranţă, că o să-i îndemnăm să vină la vot", a rezumat Lăpuşan modul în care social-democraţii clujeni vor încerca să scoată oamenii din case în 29 iulie. El nu respinge nici tactica lui Dragnea, dar apreciază că nu face parte din arsenalul unui partid politic. "M-aş bucura foarte mult ca societatea civilă să vină cu astfel de iniţiative şi noi le vom susţine, dacă o să fie cazul", a precizat Lăpuşan. Soluţia tombolelor electorale nu este luată în calcul nici de primarii PSD. "Exclus, tombole şi alte asemenea, oamenii vin la vot şi fără prostii din astea", a spus cel mai de succes primar social-democrat din Cluj, Lucia Suciu din Chinteni.
Din punctul de vedere al taberei adverse, apelarea la astfel de strategii pentru a mobiliza oamenii la vot ar îmbrăca forme penale. "Avem de-a face cu un alt exemplu de abuz din partea celor din USL, care cred că pot face orice, oricând, oriunde. Organizarea unor astfel de activităţi se înscrie la infracţiunile prevăzute de legile speciale ale referendumului şi alegerilor. Apreciez că este vorba de mită electorală Şi organele statului trebuie să-şi facă datoria", a comentat preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. Amintim că, potrivit legii promulgate luni de preşedintele interimar Crin Antonescu, referendumul din 29 iunie va fi valid doar dacă se vor prezenta la vot cel puţin jumătate plus unu din cetăţenii înscrişi în listele electorale permanente, adică peste 9 milioane de români.