10 pe un loc la Primăria Cluj-Napoca. Cine şi-a depus oficial candidatura pentru postul de primar

10 pe un loc la Primăria Cluj-Napoca. Cine şi-a depus oficial candidatura pentru postul de primar
Marţi noaptea, la ora 24:00 s-a încheiat perioada legală în care puteau fi depuse candidaturile pentru alegerile locale din iunie.

Biroul Electoral Municipal (BEM) a validat şi ultimele candidaturi pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca. Astfel, sunt oficial înscrişi în cursă Emil Boc (PNL), Octavian Buzoianu (independent), Anna Horvath (UDMR), Liviu Alexa (Mişcarea Liberală), Adrian Gurzău (PMP), Mircia Giurgiu (PSRO), Irina Pop (M10), Bruno Roschnafsky (PPU Social Liberal), David Ille (UCDR), Erno Fancsali (PPMT).

Au fost şi câteva candidaturi respinse, din cauza numărului insuficient de semnături, cea a fostului preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan, cea a lui Augustin Dănilă (PND) şi cea a lui Bogdan Ungureanu (PRU). Cei care sunt nemulţumiţi de acceptarea sau respingerea vreunei candidaturi, pot să atace în justiţie decizia Biroului Electoral Municipal. Mihai Seplecan a şi înregistrat plângerea împotriva respingerii candidaturii sale.

Pentru Consiliul Local Cluj-Napoca, biroul electoral a validat candidaturile PSD + ALDE, PNL, UDMR, Mişcarea Liberală, PMP, PNTCD, M10, PSRO, PPU Social Liberal, UCD, PPMT. Biroul Electoral Municipal a respins şi câteva candidaturi pentru consiliul local, care nu aveau numărul legal de semnaturi. Candidaturile PRU, PND şi PDS la consiliul local nu au fost acceptate.

A fost respinsă şi candidatura la consiliul local a lui Claudiu Mărginean, din partea Partidului Pirat, tot din cauza lipsei semnăturilor cerute de lege, care a contestat şi el decizia în justiţie. După epuizarea etapelor de contestare a acceptării sau respingerii candidaturilor, acestea vor rămâne definitive, cel mai târziu la data de 4 mai, înaintea începerii campaniei electorale.

Legea în vigoare prevede un singur tur de scrutin pentru alegerea primarilor, dar Curtea Constituţională urmează să se pronunţe la începutul lunii mai dacă acest articol de lege este constituţional. Dacă va fi declarat neconstituţional, există şi varianta în care guvernul să modifice legea, în sensul instituirii a două tururi pentru alegerea primarilor, prin ordonanţă de urgenţă, din cauza timpului scurt care nu mai permite trecerea prin etapele parlamentare de legiferare.

Comenteaza