7 august, declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Aug 2025, 21:49
- Politica
- Ascultă știrea

Guvernul a aprobat, la 5 august 2025, în ședință extraordinară, declararea zilei de 7 august 2025 - zi de doliu național pe teritoriul României, în semn de respect față de memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.
De asemenea, drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință, informează Agerpres.
Totodată, posturile de radio și de televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile.
Ion Iliescu a murit la 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani (n. 3 martie 1930). Era internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof. Dr. Agrippa Ionescu', fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. A fost primul președinte al României postcomuniste, îndeplinind funcția de șef de stat în trei mandate: 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004. Ulterior a fost senator, apoi s-a retras din viața politică.
Cel mai recent, a fost decretat doliul național pe teritoriul României la 26 aprilie 2025, în memoria papei Francisc (m. 21 apr. 2025), chiar în ziua funeraliilor de la Vatican.
Doliul național a fost decretat pe teritoriul României și în zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017, în memoria regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947). Regele Mihai I a murit la 5 decembrie 2017, la reședința sa din Elveția, iar funeraliile au avut loc la 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș.
De asemenea, data de 2 septembrie 2016 a fost zi de doliu național în memoria cetățenilor români decedați în cutremurul cu magnitudinea de 6,2 pe scara Richter, care a zguduit centrul Italiei la 24 august 2016 și în semn de solidaritate cu poporul italian. În urma seismului, și-au pierdut viața 281 de persoane, printre victime aflându-se și 11 cetățeni români.
Data de 13 august 2016 a fost declarată zi de doliu național, în memoria reginei Ana, în aceeași zi în care au avut loc și funeraliile Reginei la Mănăstirea Curtea de Argeș. Regina Ana, soția regelui Mihai I al României, a murit la 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveția. Familia Regală a anunțat mare doliu pentru primele șapte zile de la înmormântare și doliu timp de patruzeci de zile.
În România, a mai fost decretat doliul național la 24 martie 2016, în semn de solidaritate cu victimele atentatelor de la Bruxelles. Atentatele de la Aeroportul internațional Zaventem și de la stația de metrou Maelbeek din Bruxelles, comise la 22 martie 2016, s-au soldat cu 35 de morți și peste 300 de răniți.
Zile de doliu național au fost declarate și 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015, în memoria victimelor incendiului de la Clubul Colectiv din București, din seara zilei de 30 octombrie, soldat cu 65 de morți.
Data de 26 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu național, în semn de respect față de cei 18 români care și-au pierdut viața în accidentul de autocar din Muntenegru.
Ziua de 18 aprilie 2010 a fost declarată zi de doliu național, fiind comemorate victimele accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-au pierdut viața 96 de persoane, printre care și președintele Poloniei, Lech Kaczynski.
Data de 3 august 2007, la care au avut loc funeraliile patriarhului Teoctist, care a condus Biserica Ortodoxă Română timp de 21 de ani, a fost, de asemenea, declarată zi de doliu național.
Alte date declarate zile de doliu național au mai fost: 8 aprilie 2005, cu prilejul înmormântării papei Ioan Paul al II-lea; 14 martie 2004, în memoria cetățenilor români victime ale atentatelor teroriste din Spania; 14 septembrie 2001, după atacurile teroriste din Statele Unite; 12 ianuarie 1990, în memoria victimelor Revoluției.