Alături de cine a participat Adrian Veștea la negocierile pentru formarea Guvernului. Este unul dintre liderii PSD
Fostul vicepremier PSD Marian Neacșu a mers marți alături de premierul desemnat Adrian Veștea la negocierile cu grupurile parlamentare pentru susținerea viitorului guvern.
Cei doi au ajuns în jurul orei 12.30 la grupul „Uniți pentru România”, format din parlamentari intrați în Parlament pe listele POT, unde este membru și Victor Ponta. Veștea a intrat la discuții împreună cu Neacșu.
Întrebat ce caută alături de Veștea, Neacșu a afirmat „Sunt însoțitorul”, după care a adăugat „mijlocitorul”.
„E o decizie fermă. O voi duce până la capăt. Vă garantez că nu mă dă nimeni afară”, a răspuns Veștea când a fost întrebat despre posibilitatea excluderii din PNL.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că Partidul Național Liberal a decis să nu susțină instalarea Guvernului condus de Adrian Veștea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a făcut cu încălcarea spiritului democrației parlamentare și fără consultarea partidului, iar liberalii care vor accepta să facă parte din acest Cabinet și vor vota un astfel de Executiv își vor pierde calitatea de membri ai formațiunii.











