Alegeri în Germania. Mizele unui scrutin care ar putea schimba soarta Uniunii Europene
Cu toate că scrutinul nu a fost marcat de discuţii foarte aprinse, alegerile din 24 septembrie ar putea avea repercusiuni interne şi internaţionale majore. Marea întrebare, atât pentru germani, cât şi pentru ceilalţi membri ai Uniunii Europene este cum vor fi distribuite locurile în Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german. Răspunsul va determina astfel nu doar posibilele combinaţii de partide care vor forma coaliţia de guvernare, ci va da şi direcţia reformelor care vor fi aplicate în viitor blocului comunitar.
Alegerile din 24 septembrie din Germania vor avea, probabil, ca rezultat unul dintre cele mai fragmentate Parlamente pe care ţara le-a avut în ultimele decenii. Cele mai mari două partide vor încerca să evite reînnoirea actualei coaliţii de guvernare, ceea ce înseamnă că formaţiunile mai mici vor avea un rol foarte important în formarea noului Executiv.
Structura ideologică a noii administraţii va influenţa negocierile pentru reformarea Uniunii Europene, iar atunci când partea de sud a Europei va veni cu propriile propuneri de schimbare, o coaliţie de centru-dreapta va fi mult mai sceptică decât una de centru-stânga. Coaliţii haotice
În ultimii patru ani, Germania a fost guvernată de o coaliţie alcătuită din cele mai mari două partide ale ţării: Uniunea Creştin Democrată de factură conservatoare condusă de cancelarul Angela Merkel şi Partidul Social Democrat progresist, în fruntea căruia se află fostul lider al Parlamentului European, Martin Schulz. Cu toate că cele două formaţiuni au reuşit să lucreze împreună, politicile şi viziunile lor diferă, iar nici una dintre ele nu mai vrea să se vadă mai departe blocată într-o coaliţie cu cealaltă, după aceste alegeri. Ambele partide vor căuta să încheie înţelegeri cu grupările mai mici de pe scena politică, dintre care patru se află în strânsă competiţie pentru locul al treilea în ţară: Partidul Democratic Liber, Partidul Verzilor, Partidul de Stânga şi euroscepticii de la Alternativa pentru Germania. Dacă sondajele de opinie din ultima perioadă sunt suficient de exacte şi fiecare dintre acestea va reuşi să câştige suficient de multe voturi încât să intre în Legislativ, Germania va fi pusă în faţa celui mai fragmentat Parlament din ultimele decenii.
Principalele partide politice din Germania şi poziţia lor în alegerile naţionale din 2017
Pe baza negocierilor anterioare post-alegeri, care în 2009 au durat o lună, iar în 2013 mai bine de trei luni, factorii decizionali din Germania ar putea avea nevoie de luni bune până când să se decidă pentru o formă a noului guvern. Între timp, ţara va funcţiona sub un guvern-substitut până când partidele reuşesc să formeze alianţe funcţionale. Deşi CDU şi SPD îşi doresc să evite actuala împărţire în coaliţie, varianta rămâne, totuşi, pe masă. O altă opţiune ar fi formarea unui guvern minoritar, în care un partid să guverneze singur, susţinut, după caz, de alte formaţiuni mici. Dat fiind climatul politic consensual al Germaniei, acesta ar fi un caz destul de neobişnuit, însă nu poate fi total exclus.
Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, partidul Angelei Merkel - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) -, şi filiala bavareză a acesteia - Uniunea Creştin-Socială (CSU) -, se vor plasa pe primul loc în scrutinul legislativ federal, fiind creditate cu 36%.
Pe locul doi în intenţiile de vot se situează Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, cu 23%.
Pe locul al treilea, cu 10% din intenţiile de vot, se poziţionează formaţiunea Die Linke, care are o doctrină de stânga, urmată de Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta), cu 9%, şi de partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta), tot cu 9%. Formaţiunea Alianţa '90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga) este creditată cu 8%.
Care sunt mizele pentru Europa
În Germania, spre deosebire de recentele alegeri din Franţa şi Olanda, există un risc minor ca guvernul să includă şi reprezentanţi naţionalişti sau eurosceptici. AfD ar putea câştiga câteva mandate în Bundestag, dar probabil că majoritatea celorlaltor partide vor refuza să colaboreze. Între timp, Partidul de Stânga va încerca şi el să-şi găsească aliaţi, deşi scenariul cel mai plauzibil este acela că va deveni parte a unei alianţe mai largi de centru-stânga. În vreme ce scrutinul din Germania nu ridică aceleaşi ameninţări la adresa stabilităţii zonei euro, cum s-a întâmplat în Franţa şi Olanda, următoarele alegeri din Germania vor avea un rol important în determinarea viitorului UE.
Din postura de cea mai mare economie europeană, Germania va avea un rol semnificativ în negocierile reformării UE. Astfel, componenţa ideologică a Executivului său va fi o piesă crucială în puzzle-ul reconstrucţiei europene. În ultimele săptămâni, Franţa, Italia şi Spania au făcut fiecare propuneri în acest sens, inclusiv planuri pentru a creşte investiţiile în interiorul comunităţii şi reintroducerea măsurilor de distribuire a riscurilor între statele membre. Parisul a anunţat şi că va păstra propunerile suplimentare pentru reformarea zonei euro până după alegerile din Germania, pentru a le putea discuta împreună cu Berlinul.
Astfel, cine deţine controlul în Parlamentul German va influenţă negocierile şi eventualele compromisuri între blocurile nordic şi sudic ale UE. Dacă alegerile se soldează cu o coaliţie de centru-dreapta condusă de CDU, Guvernul va adopta probabil o viziune sceptică în privinţa propunerilor prezentate de Europa de Sud. O coaliţie de centru-stânga cu SDP în prim plan, însă, ar fi mai deschisă la acestea. Însă indiferent de cine se află la conducere, Germania şi alte state din centrul şi nordul continentului vor fi refractare la posibilitatea de a împărţi riscurile cu ţările din sud. Chiar dacă Berlinul nu se opune în totalitate propunerilor Europei de Sud, mai mult ca sigur va cere control mai strâns şi schimbarea politicilor fiscale din zona euro - o concesie pe care ţările sudice n-o vor accepta.
Sudarea noii coaliţii de la Berlin va influenţa şi dezbaterile pe o varietate de probleme ale UE. De exemplu, în legătură cu creşterea procentului din PIB destinat Apărării, CDU este mult mai dispus să crească cheltuielile militare decât SPD. Când vine vorba de Brexit, majoritatea partidelor din Germania se aliniază în mai multe aspecte: sunt în favoarea ajungerii la o înţelegere cu Marea Britanie, şi sunt de acord cu faptul că viitoarele relaţii ale blocului cu Regatul ar trebui să prevadă mai puţine beneficii decât statutul de membru pe care Uniunea îl garantează. Oricum ar fi, Londra ar prefera un guvern condus de CDU decât unul în fruntea căruia să se afle SPD, dat fiind backgroundul lui Schulz de fost preşedinte al Parlamentului European şi puternica sa implicare în apărarea blocului şi a instituţiilor sale.
Dar nu doar marile partide vor afecta subiecte de nivel continental. În funcţie de poziţia Cabinetului, partenerii minoritari din coaliţie ar putea să modeleze unele dintre deciziile Berlinului. FDP, de exemplu, va rezista probabil tipului de mişcări protecţioniste propuse de Franţa, în vreme ce Partidul de Stânga va împinge spre cheltuieli guvernamentale puternice şi taxe mai mari pentru corporaţii. Abilităţile acestor formaţiuni de a sculpta politicile publice vor fi, desigur, limitate, dar nu ar trebui să fie complet subestimate.
