Video Alin Tișe, despre comasarea alegerilor din 2024: „Să ne gândim ce vor oamenii”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 03 Mai 2023, 19:29
- Politica
- Ascultă știrea
Anul viitor vor fi patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Cei de la PNL își doresc cel mai tare comasarea, în timp ce social-democrații, în frunte cu liderul Marcel Ciolacu, nu susțin o astfel de măsură.
Liderul Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care este și vicepreședinte al PNL pe zona de justiție și drepturi cetățenești, consideră că ar fi mai eficient ca unele alegeri să fie combinate.
„Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte simple. Mă gândesc la ce și-ar dori oamenii anul viitor. Își doresc 4-5 rânduri de alegeri sau mai puține? Își doresc să avem 5 luni de campanii electorale sau își doresc termene mai scurte pentru că oricum ei vor vota cu cine doresc.
Eu cred că majoritatea oamenilor își doresc un număr cât mai mic de alegeri, cu tururi cât mai puține, și dacă se poate campanii electorale cât mai reduse. De ce? Ca să se poată munci în țara asta, nu să ne războim toată ziua pe campanii electorale. Eu cred că sunt alegeri care se pot desfășura în același timp. Au mai fost astfel de situații.
Nu cred că oamenii au apetit spre politică. Este mai degrabă un subiect al politicienilor. Nu știu dacă oamenii din Cojocna sunt preocupați de asta. De aceea spun că pentru a continua investițiile și a nu ne lupta un an în campanii, cred că un număr mai mic de alegeri ar fi mai bine”, a declarat, la ZIUA LIVE, Alin Tișe.
Potrivit șefului CJ Cluj, partidele politice nu se pot depăși și gândesc tot electoral în ceea ce privește acest subiect.
„Nimeni nu știe că dacă nu vor fi alegeri comasate va câștiga un partid sau altul. Este doar o presupunere a unora care conduc partidele și au mintea luminată. Ei plătesc bani la tot felul de firme de consultanță care le spun că dacă fac împreună câștigă sau dacă fac separat vor pierde.
Iar o să mergem cu parlamentarii de mână prin județ și o să le spunem oamenilor să-l voteze pe un anume Petrică că o să facă minuni. Nu putem face noi campanii în locul parlamentarilor. Este o chestiune la care trebuie să renunțăm. Un parlamentar, dacă are activitate în 4 ani, nu-l interesează dacă e lipit de un primar sau nu. La noi se amestecă toată. Trebuie să existe o delimitare”, a mai spus Tișe.