ANALIZĂ | „Un glonț ratat va rescrie istoria Americii” / Pe cine vor miza democrații după retragerea lui Biden?

ANALIZĂ | „Un glonț ratat va rescrie istoria Americii” / Pe cine vor miza democrații după retragerea lui Biden?

Analiștii politici contactați de ZIUA de CLUJ consideră că retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială era previzibilă și atrag atenția supra calculelor care se fac acum în rândul democraților, pentru înlocuirea sa.

După multe gafe și apoi tot mai multe presiuni, Joe Biden a decis să se retragă din cursa pentru Casa Albă.

Gestul său nu a surprins, însă, pe nimeni, fiind, așa cum au susținut în ultima vreme tot multe voci, doar o chestiune de timp.

Săptămâna aceasta, vom afla pe cine vor desemna democrații pentru a intra în luptă cu Donald Trump, care tocmai a fost nominalizat drept candidatul oficial al Partidului Republican.

Horia Nasra, analist politic clujean și fost președinte al PSD Cluj, consideră că America are nevoie de vitalitate și de un challenger bun pentru Trump.

„Ieșirea lui Biden din cursă era previzibilă, atacurile din presa prietenă democraților asupra președintelui mai ales după ultima dezbatere versus Trump fiind evidente și aș spune chiar oneste. America are nevoie de vitalitate și de un challenger bun pentru Trump care în acest moment are un avantaj asigurat de dramatismul glonțului ratat.

Putem spune că un glonț ratat va rescrie istoria Americii într-un fel sau altul. Rămâne să vedem dacă democrații vor miza pe Kamala Harris sau de ce nu.... Michelle Obama”, spune Horia Nasra pentru ZIUA de CLUJ.

Pe de altă parte, Radu Albu-Comănescu, lector la Facultatea de Studiii Europene din cadrul UBB Cluj atrage atenția asupra mai multor serii de presiuni venite din mai multe direcții care au dus la retragerea lui Biden din cursa prezidențială.

„Este un act previzibil, rezultat al unei serii întregi de presiuni care au fost puse inițial de la marginile dizidente ale Partidului Democrat și în sfera opiniei publice americane care simpatiza cu democrații, apoi dintr-o zonă tot mai centrală, coagulată de personalitatea cu greutate a lui Nancy Pelosi (membră a acestui partid – n.red). În fața îndelungatei serii de probleme de sănătate, probleme de comunicare și mai ales a dezbaterii din iunie cu Donald Trump, sfârșită cu puțini lauri pentru Joe Biden, partidul Democrat nu își putea dori decât șanse mai bune în competiția prezidențială din noiembrie.

Aceasta excludea o continuare a cursei prin actualul președinte. Acești factori, alături de cifre foarte precise cu privire la intenția statelor numite “indecise” (datorită opțiunilor de vot schimbătoare la fiecare 4 ani între republicani și democrații) de a-l susține pe Trump au constituit factori care l-au împins pe actualul candidat să se retragă din cursă”, subliniază Radu Albu-Comănescu.

Care sunt numele vehiculate pentru înlocuirea lui Biden

Între numele importante care ar putea să îi ia locul lui Biden după retragere se regăsesc vicepreședintele Kamala Harris, guvernatorul Californiei, Gavin Newsam și Michelle Obama, fosta Prima Doamnă care a spus, însă, în repetate rânduri că nu este interesată de o astfel de candidatură.

În opinia lui Radu Albu-Comănescu,, înlocuitorul lui Biden în cursa prezidențială va fi Kamala Harris, fiind de altfel, singura variantă viabilă, având în vedere timpul foarte scurt de pregătiri care a rămas până la alegeri.

„Până în această dimineață, pe fus orar European, toate cele 50 de organizații democrate din statele federale ale SUA o susțin pe Kamala Harris. Este singura opțiune viabilă, ținând cont de timpul foarte limitat avut la dispoziție pentru a convinge electoratul indecis în lunile de campanie care urmează și care nu permit aducerea în prim-plan a unor personaje ce ar avea nevoie și de mai multă vizibilitate, și de mai multă persuasiune”, completează analistul.

Reamintim că duminică, Joe Biden a anunțat că se retrage din cursa prezidențială a SUA.

Comenteaza