Autostrăzi, metrou, spital regional și investiții în universități. Moisin: „Proiectele Clujului, finanțate prin bugetul de stat pe 2026”

Autostrăzi, metrou, spital regional și investiții în universități. Moisin: „Proiectele Clujului, finanțate prin bugetul de stat pe 2026”

Clujul se află printre principalele județe care vor beneficia de finanțări consistente prin bugetul de stat pe 2026, cu investiții care vizează infrastructura mare, sănătatea și educația.

Deputatul PNL Cluj, Radu Moisin, a anunțat că bugetul votat include alocări pentru o serie de investiții strategice care vizează modernizarea județului.

Proiectele Clujului, finanțate prin bugetul de stat pe 2026!

Am votat bugetul de stat pentru anul 2026, care asigură finanțarea unor proiecte majore pentru județul Cluj, aflate în diferite stadii de implementare: de la lucrări în execuție, la investiții în faza de proiectare, toate cu impact direct asupra infrastructurii, serviciilor publice și dezvoltării economice.

Principalele investiții prevăzute în buget:

– Continuarea lucrărilor la Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, cu o finanțare de peste 2,5 miliarde lei;
– consolidarea transportului public urban Cluj, dezvoltarea Magistralei I de metrou şi Centura metropolitanǎ;
– Fonduri pentru studiul de fezabilitate al Drumului Expres Cluj – Dej;
– Peste 850 milioane lei pentru electrificarea și modernizarea liniei feroviare Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor;
– Finanțare de peste 550 milioane lei pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj;
– Investiții în infrastructura universitară, inclusiv la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea Tehnică, Universitatea Babeș-Bolyai și USAMV Cluj-Napoca”, a transmis Radu Moisin.

Legea bugetului de stat a fost adoptată, vineri, de Parlament, cu 319 voturi ”pentru”, 104 voturi ”împotrivă”, o abţinere, iar doi parlamentari nu au votat.

Comenteaza