Avionul care prăbuşeşte instituţiile statului

Avionul care prăbuşeşte instituţiile statului
Toţi şefii instituţiilor implicate în eşecul localizării accidentului din Apuseni au demisionat sau li s-a cerut demisia. De la Ministerul de Interne a fost sacrificat doar un pion.

Şefii ROMATSA şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au demisionat. Premierul a spus că va cere în Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT) demisia directorului STS. În schimb, din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), instituţie nominalizată de premier printre cele vinovate de eşecul localizării aeronavei prăbuşite în Munţii Apuseni, s-a considerat că vinovat ar fi doar un secretar de stat, responsabil cu intervenţiile în situaţii de urgenţă.

Radu Stroe (foto) pare de neclintit din fruntea MAI. Până acum n-a existat discuţie despre o posibilă remaniere guvernamentală care să nu înceapă cu numele lui Stroe, considerat a fi unul dintre cei mai neperformanţi miniştri ai cabinetului Victor Ponta. Nu puţine au fost momentele în care nu doar opoziţia ci chiar şi voci din interiorul USL i-au cerut capul. Printre cele mai cunoscute asemenea episoade au fost ridicarea, dovedită ulterior ca abuzivă, a elevilor unui liceu bucureştean şi transportarea lor cu duba la interogatorii, lipsa de reacţie a forţelor de ordine la blocarea arterelor capitalei de către demonstranţii anti-RMGC sau reacţia, apreciată ca excesivă, a jandarmilor împotriva protestatarilor împotriva explorării gazelor de şist de la Pungeşti. Cu toate acestea, Stroe a supravieţuit în funcţie şi se pare că nici posibilul deces a două persoane din cauza proastei gestionări din partea subordonaţilor săi a accidentului aviatic de lângă judeţul Cluj nu-l va clinti din fotoliu de ministru. Reprezentanţii opoziţiei sunt cei mai vocali în a cere demisia ministrului de Interne. „Lipsa unei reacţii ferme din partea lui Victor Ponta de a-l demite pe Radu Stroe din fruntea MAI poate costa mai departe pierderea de vieţi omeneşti. Sacrificarea de către Victor Viorel Ponta a unor persoane din eşalonul doi, care sunt poate cu mai puţin vinovate, demonstrează o dată în plus ipocrizia şi infantilismul prim-ministrului şi în acelaşi timp incapacitatea acestuia de a analiza şi de a lua măsurile necesare care se impun în gestionarea unei situaţii de criză, soldată cu pierderea de vieţi omeneşti. Demiterea unui ministru ar echivala cu asumarea unei ineficienţe la nivel politic a USL, aşa că Victor Ponta şi Crin Antonescu au decis să sacrifice un simplu secretar de stat, aruncând viona în zona administrativă. Pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu imaginea USL e mai presus decât salvarea de vieţi omeneşti", a declarat preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.

Senatorul UDMR Laszlo Attila crede că într-o ţară normală nici nu s-ar mai fi pus problema demiterii. „Pe lângă tragedia provocată de accidentul aviatic s-a suprapus tragedia provocată de atitudinea instituţiilor abilitate să intervină în astfel de situaţii. Chiar modul în care au reacţionat aceste instituţii a fost o tragedie. Probabil suntem singura ţară în care ministrul responsabil mai stă în funcţie după o asemenea bătaie de joc. Nici nu trebuia să se pună problema demiterii lui, trebuia să demisioneze după cinci minute. Cunosc foarte bine zona aceea, chiar duminică am fost acolo, şi, dacă ar fi fost ceaţă, n-avea cum să fie nevoie de şase ore ca să găseşti epava. E inadmisibil, incalificabil ce s-a întâmplat acolo", a comentat Laszlo.

Nici măcar reprezentanţii USL nu îndrăznesc să ia apărarea lui Stroe. „Opinia publică aşteaptă măsuri din partea guvernului, găsirea şi pedepsirea celor vinovaţi. Trebuie să facem ceea ce oamenii aşteaptă de la noi. Radu Stroe e colegul meu de partid, nu pot spune eu dacă trebuia demis sau nu, e responsabilitatea premierului Ponta să identifice şi să sancţioneze vinovaţii", a afirmat Nicoară. Tot în grădina premierului aruncă pisica şi preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. „Cu toţii ne-am fi dorit ca victimele accidentului aviatic să fi fost găsite cât mai repede şi poate astfel s-ar fi evitat chiar şi pierderea de vieţi omeneşti, dar nu cred că ar trebui să politizăm această tragedie. Nu sunt specialist ca toţi cei care şi-au dat cu părerea pe la toate televiziunile. Sunt convins că premierul şi guvernul ştiu cel mai bine ce au de făcut", a spus Lăpuşan. Stroe a declarat că singurul reproş pe care şi-l face este că accidentul aviatic s-a petrecut în timpul mandatului său.

Comenteaza