Bădălău : PSD are oameni competenti care oricând pot înlocui un premier

Bădălău : PSD are oameni competenti care oricând pot înlocui un premier
Preşedintele executiv al PSD Nicolae Bădălău a declarat miercuri că partidul "nu se grăbeşte" să meargă la Cotroceni cu un nou guvern, însă PSD este pregătit în orice moment pentru înlocuirea premierului Sorin Grindeanu sau a oricărui ministru din cabinet.


">

"Decât să avem un guvern care nu aplică programul de guvernare, preferăm să mergem cu un nou guvern. Nu acceptăm niciun fel de derogare de la programul de guvernare şi de la ceea ce noi am promis cetăţenilor ţării. (...) Este pentru prima oară când preşedintele partidului nu este şi premier. Partidul stând în afara guvernului, poate să analizeze cu înţelepciune şi să aplice absolut toate corecţiile către guvern, care sunt necesare. (...) Am văzut-o pe doamna vicepreşedinte Gabi Firea care reproşa o anume deficienţă în comunicare. Considerăm că membrii guvernului nu au comunicat cu dumneavoastă şi cu cetăţenii", a declarat preşedintele executiv al PSD Nicolae Bădălău.

Bădălău a explicat că nu există o "grabă" a partidului de a merge în faţa şefului statului cu un nou guvern, însă a ţinut să sublinieze că în PSD există oameni care pot lua oricând locul premierului sau unui ministru.

"Nu există nicio grabă de a merge la Cotroceni. Există o analiză în curs şi nu ne putem exprima pentru o persoană sau alta, ba chiar pentru premier că nu e competent, până când finalizăm analiza. Pe de altă parte, PSD are oameni competenţi şi o rezervă de cadre foarte bune, care oricând pot înlocui un premier sau un ministru", a mai spus Bădălău.

Preşedintele executiv al PSD a fost chestionat cu privire la aşteptările pe care formaţiunea aflată la putere le are din partea preşedintelui Klaus Iohannis în ceea ce priveşte desemnarea unui nou prim- ministru. Bădălău a subliniat că, indiferent de situaţie, PSD exclude varianta unui premier tehnocrat.

"Exclus. Avem o majoritate solidă, avem un program de guvernare care se desfăşoară şi pe care românii îl apreciază şi consider că dânsul vrea binele României şi românilor şi, în continuare, va desemna un premier al PSD, pentru aplicarea tuturor măsurilor bune", a spus Bădălău.

PSD nu exclude însă convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru supunerea la vot a unei noi echide guvernamentale, în cazul îăn care va fi nevoie, dat fiind faptul că analiza internă a partidului în ceea ce priveşte activitatea executivului se va finaliza într-o săptămână, odată cu intrarea în vacanţă a parlamentului.

"Sunt măsurile constituţionale care se pot aplica, sigur. Există şi sesiune extraordinară. (...) Nu e nimeni stăpân pe un post şi nimeni nu e de neînlocuit în ţara asta", a spus Bădălău.

Bădălău a mai declarat că varianta unei moţiuni de cenzură împotriva propriului guvern ar fi "cel mai urât lucru" şi a lăsat să se înţeleagă că nu s-ar ajunge la acest lucru, pentru că premierul Sorin Grindeanu se va conforma deciziei pe care partidul o va lua în urma analizei.

"Nu. Cred că ar fi cel mai urât lucru, dar aşa cum îl cunosc eu pe Sorin Grindeanu, sunt convins că e un membru de partid care va respecta decizia partidului. (...) Nu e nicio nenorocire că se schimbă un ministru sau altul, hai să fim serioşi. Problema e ca măsurile să meargă în continuare şi programul de guvernare pe care noi l-am impus împreună, condus de domnul preşedinte Liviu Dragnea, să funcţioneze. Sunt unele stagnări şi mai sunt extrem de multe lucruri de făcut. (...) Premierul conduce guvernul. Premierul e şeful guvernului. Dânsul e responsabil pentru întregul guvern", a susţinut Bădălău.

 

Comenteaza