Bărbat anchetat de Poliție după ce a postat pe TikTok imagini din momentul în care vota

Bărbat anchetat de Poliție după ce a postat pe TikTok imagini din momentul în care vota

Un bărbat din capitală este cercetat de autorități după ce a publicat imagini din cabina de vot.

Poliția din București a deschis o anchetă în cazul unui bărbat care s-a filmat în timp ce vota. Potrivit news.ro, cel vizat de cercetările polițiștilor a publicat pe Tik Tok imagini din cabina de vot în care vota pe mai multe buletine. 

"Astăzi, 09 iunie 2024, poliţişti din cadrul Sectorului 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un utilizator de cont a postat pe o reţea de socializare informaţii de propagandă electorală.

Prin acest mesaj, utilizatorul reţelei de socializare încalcă prevederile legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale", a transmis Poliția Capitalei.

Comenteaza