Băsescu: Pactul fiscal ar putea fi adoptat peste două săptămâni de Camera Deputaţilor

"L-am informat pe domnul preşedinte despre perspectiva adoptării pactului fiscal care se află în Parlament şi probabil în două saptămani va trece de Camera Deputaţilor", a spus Băsescu în declaraţia de presă de la finalul întrevederii cu Van Rompuy.
De asemenea, el a precizat că l-a informat pe oficialul european şi despre menţinerea de către România a obiectivului de aderare la zona Euro în anul 2015.
La rândul său, Van Rompuy a apreciat participarea României la semnarea şi ratificarea Pactului Fiscal.
"Avem nevoie de o continuare a cooperării economice din Europa. Luna trecută am semnat un tratat pentru disciplină fiscală mai mare. Este crucial pentru Uniune, iar participarea României este foarte apreciată, ca semn de încredere şi un vot de încredere pentru viitor. Acum este de maximă importanţă ratificarea lui rapidă de către toţi semnatarii", a spus preşedintele Consiliului European.
El a arătat şi că, la şapte ani după semnarea de către România a Tratatului de Aderare la UE şi la cinci ani după momentul propriu-zis al aderării, ţara noastră are un rol important în Uniune.
"Ţara dumneavoastră a aderat numai acum cinci ani de zile, dar deja nu ne putem imagina uniunea noastră fără România", a afirmat Van Rompuy.
Totodată, preşedintele Consiliului European a arătat că deciziile dificile luate de România în plan economic şi social în ultimii ani au fost necesare pentru a readuce încrederea pieţelor, pentru a consolida bugetul şi pentru a implementa reforme structurale, însă eforturile sunt indispensabile şi în continuare.
"Aceste decizii au produs rezultate. După o recesiune dură s-a revenit la o creştere care ne aşteptăm să continue în acest an şi în anul următor. FMI se aşteaptă la o creştere de 1,5% în 2012 şi chiar mai mult în 2013 - 2016, până la 3,5% sau chiar 4%. Vreau să încurajez noul guvern şi premierul său în continuarea eforturilor lor. Ele sunt indispensabile, aceste eforturi, pentru viitorul României şi pentru poporul român", a concluzionat Van Rompuy