Băsescu: Ponta şi Antonescu au ştiut de modificarea Codului Penal, aranjamentul s-a făcut luni

"Omul acesta (Victor Ponta - n.r.) minte, oricum a minţit şi ieri, şi pe români. Şi Crin Antonescu la fel. Şi ieri a minţit, când s-au făcut că dau înapoi. Amândoi au ştiut foarte bine. Aranjamentul (...) s-a făcut luni, înainte de plecarea lui Ponta. Ieri nu ştiam încă asta, dar astăzi vă pot confirma că s-au înţeles ca, în timpul în care Ponta era la Johannesburg, aceste legi să treacă", a declarat Traian Băsescu, într-o emisiune la B1 TV.
Şeful statului a mai spus că Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu sunt "marii aranjori ai jocului".
"Nu vă uitaţi că au dat sarcină unui şmenar politic, cum e Zgonea sau Iordache", a mai spus el.