Birourile Permanente reunite pentru hotărârea CC pe referendum, mâine, la ora 12.00

Birourile Permanente reunite pentru hotărârea CC pe referendum, mâine, la ora 12.00
Şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru stabilirea şedinţei de plen reunit pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul va avea loc mâine, la ora 12.00.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, care a spus că speră că va fi cvorum, în condiţiile în care mulţi colegi l-au anunţat, telefonic, că au nevoie de două-trei zile pentru a ajunge în Bucureşti.

El a spus că a avut discuţii aseară cu colegi din Birourile Permanente, mulţi spunându-i că sunt în concedii, cu familiile.

"Vom vedea dacă vineri este o zi fezabilă pentru plenul reunit. Biroul Permanent reunit se poate întruni doar dacă sunt jumătate plus unu din membri", a spus Zgonea.

El a menţionat că dacă nu va fi cvorum, şedinţa Birourilor Permanente va fi reprogramată cât de repede, astfel încât să existe cvorum, iar prevederile legale să fie îndeplinite, astfel încât preşedintele suspendat să se poate întoarce la Cotroceni.

 

Comenteaza