Boc: "Mergeţi la vot. Nu lăsaţi populiştii, extremişti să ne fure viitorul european"

Boc: "Mergeţi la vot. Nu lăsaţi populiştii, extremişti să ne fure viitorul european"

Primarul Emil Boc îi încurajează pe clujeni să voteze la alegerile europarlamentare, indiferent de opţiunea politică. 

"Nu suntem în campanie electorală, dar pot să spun un singur lucru: dragi clujeni, vă invit să mergeţi la vot, indiferent ce opţiune politică aveţi. Iar acolo să vă orientaţi să nu lăsaţi populiştii, extremişti să ne fure viitorul european. Proiectul populiştilor şi a extremiştilor din Europa nu este altul decât de a distruge Uniunea Europeană. Nu au alt proiect. Altă soluţie mai bună în Europa nu există decât Uniunea Europeană. Am avut în secolul XX o jumătat de secol fără UE şi am avut două războaie mondiale. Avem 26 de ani de pace cu Uniunea Europeană şi cu acces la democraţie, la libertate, la exprimarea drepturilor, chiar dacă probleme sunt, dar care cu calm şi cu echilibru, cu negociere şi cu aplicarea normelor în vigoare se pot rezolva. Sper ca guvernanţii noştri să fie mult mai implicaţi pentru apărarea drepturilor românilor, în conformitate cu legislaţia europeană", a declarat Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Tinerii din Cluj, încurajaţi să meargă la VOT! Totul despre europarlamentare, în Parcul Central

După scăderea drastică a numărului de tineri care au votat la Alegerile Europarlamentare din 2014 (doar 28% din tineri cu vârstă cuprinsă între 18-24 ani au votat), obiectivul campaniei este de a crește semnificativ implicarea tinerilor și a numărului de voturilor la alegerile care urmează (26-29 mai, 2019).

Sâmbătă, 30 martie 2019, caravana echipei European Youth Forum #ChangeIsComing pentru Alegerile Europarlamentare va ajunge la Cluj-Napoca. Evenimentul este deschis publicului larg și va avea loc în Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, din Cluj-Napoca.

Caravana  #ChangeIsComing Roadshow la Cluj-Napoca va oferi posibilitatea tinerilor și publicului larg să facă parte din Alegerile Europene, oferind:

  •  Oportunități pentru interviuri și discuții cu politicieni și candidați locali;
  •  Aplicația de comparație politică oferită de echipa European Youth Forum va permite participanților să analizeze și să compare opinii și interese din fiecare campanie electorală ale partidelor candidate;
  • Un video booth  în care participanții vor putea înregistra un mesaj de 20 de secunde pentru candidații Alegerilor Europarlamentare;
  •  ”Activist bootcamp” - o sesiune de training pentru a învăța tinerii cum să se implice în campaniile politice sau să inițieze propria campanie;
  •  Informații de la voluntarii echipei European Youth Forum despre cât de important este votul fiecăruia și cum pot votanții să se asigură că opinia lor este auzită;

Alegerile europarlamentare din data de 26 mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 câți sunt în prezent. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană - dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în legislativul UE. Astfel, după alegerile europarlamentare din 2019, România va avea 33 de reprezentanți în Parlamentul European.

Comenteaza