Ce declară Mircea Abrudean după ce a fost ales vicepreședinte PNL
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 17:16
- Politica
- Ascultă știrea
Clujeanul Mircea Abrudean ocupă funcția de vicepreședinte în PNL.
După alegerea în funcția de vicepreședinte al PNL, Mircea Abrudean a transmis un mesaj privind direcția în care partidul trebuie să meargă în perioada următoare, subliniind ideea de responsabilitate și continuitate în asumarea deciziilor luate la Congresul Extraordinar.
„Astăzi, după votul din cadrul Congresului Extraordinar al PNL, intrăm într-o etapă în care contează mai ales responsabilitatea de a confirma, prin fapte, încrederea primită.
Pentru mine rămâne important același lucru: să acționăm cu seriozitate, muncă și consecvență în tot ceea ce facem pentru partid și pentru oameni. Faptul că Congresul a reconfirmat poziția PNL de a nu mai face coaliție cu PSD arată că suntem hotărâți să ne respectăm cuvântul dat.
Mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată în alegerea mea ca vicepreşedinte. Mergem mai departe, cu aceeași determinare”, a scris Mircea Abrudean, pe pagina sa de Facebook.











