Ce priorități au parlamentarii USR Cluj pentru anul 2023 / Deputat: „PSD este inamicul mediului de afaceri”

Ce priorități au parlamentarii USR Cluj pentru anul 2023 / Deputat: „PSD este inamicul mediului de afaceri”
| Foto: ZIUA de CLUJ

La începutul lunii februarie a debutat o nouă sesiune parlamentară care se va încheia în luna iulie a anului 2023. Pe agenda acesteia se află proiecte de lege importante pentru respectarea termenelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, printre priorităţile legislative sunt proiectele privind Educaţia şi reforma pensiilor speciale.

Cei patru parlamentari USR de Cluj, deputații Oana Murariu, Radu Molnar și Viorel Băltărețu, împreună cu senatorul Cristian Bordei, au organizat, joi, o conferință de presă în cadrul căreia au discutat despre proiectele pe care le va susține USR în această sesiune parlamentară și despre prioritățile fiecăruia în parte.

Senatorul Cristian Bordei susține că are două categorii de priorități pentru această sesiune parlamentară.

„Pe de o parte sunt cele care țin de comisiile din care activez, Comisia pentru Politică Externă și cea a Energiei. Aici ar fi două mari subiecte care mă preocupă și am început să lucrez. Am câteva inițiative legate de modul în care este gândită piața certificatelor de carbon. Pe zona de politică externă mă preocupă foarte tare subiectul războilui informațional care face ravagii în România. Propaganda pro-Rusă se desfășoară nestingherită. Lucrăm la un proiect mai vast care vizează manipularea în zona media. În ceea ce privește a două categorie de priorități, am câteva inițative în zona codului de procedură fiscală sau una referitoare la reglementarea vehiculelor cu motor în zonele montane”, a declarat senatorul clujean.

Deputatul Radu Molnar a afirmat că PSD a preluat conducerea țării și își aplică politicile cu care a obișnuit țara timp de 30 de ani.

„Anul 2023 cred că se va scurge sub spectrul luptei dintre PSD și mediul de afaceri din România. Activitatea USR de anul acesta cam acolo se va îndrepta. Să oprim tăvălugul care vine peste mediul de afaceri de la noi. Se pare că PSD a preluat complet conducerea țării și își aplică politicile cu care ne-a obișnuit 30 de ani de zile. Ei consideră ca mediul de afaceri fiind un inamic care trebuie vânat și taxat. În această perioadă Guvernul trebuie să strângă cureaua, nu să mărească taxele. Una dintre prioritățile mele personale este reprezentată de legile educației. Sunt legi extrem de importante, dar din păcate lipsesc din spațiu public. Cei de la guvernare le-au secretizat și noi nu știm nimic”, a spus parlamentarul de Cluj.

Viorel Băltărețu consideră că cea mai mare problemă cu care se confruntă românii este creșterea prețurilor.

„Aș spune că partea cu scumpirile este durerea cea mai mare pentru cetățenii României. Sarcina noastră ca partid de opoziție este să facem cumva să creștem bunăstarea românilor. Eu întotdeauna am spus că bunăstarea poate să crească doar printr-un salariu bun. Ca activitate a mea pe anul 2023 este să mă concentrez pe partea aceasta de creștere a bunăstării românilor. Am propus deja proiecte în Parlament. De asemenea, voi continua să supraveghez și să fac presiuni pentru ca marile proiecte de infrastructură ale Clujului să se deblocheze sau să fie duse la capăt”, a declarat deputatul userist.

Și în această sesiune parlamentară, deputata Oana Murariu se axează pe două domenii importante: justiție și sănătate.

„În ceea ce privește proiectele personale pentru anul acesta, am anunțat încă din 2020 că mă axez pe două domenii: justiție și sănătate. Pe zona de justiție voi avea, printre altele, un proiect pe legea contenciosului administrativ, adică procesele pe care le intentează cetățenii împotriva administrației atunci când sunt abuzuri. Tot pe zona de justiție, în prioritățile ministerului Justiției figurează și renovarea completă a Palatului de Justiție din Cluj-Napoca și repararea acoperișului Judecătoriei Turda. În zona medicală am înregistrat două proiecte referitoare la reformarea parțială a legislației malpraxisului medical”, a explicat deputata USR.

„Până la 1 iulie vom cunoaște candidatul USR la primăria Cluj-Napoca”

Oana Murariu, care a fost aleasă la sfârșitul anului trecut ca președinte al USR Cluj, a precizat că în lunile viitoare, cel târziu până la 1 iulie 2023, candidații USR pentru primăria Cluj-Napoca și pentru Consiliul Județean Cluj vor fi aleși și prezentați public.

„Am avut alegeri recente în cadrul USR Cluj. Chiar în cadrul dezbaterilor am discutat constant faptul că doi ani de zile ne vom pregăti pentru alegerile din 2024. Suntem un partid care evoluează. Conștientizăm că dacă vrem cu adevărat să ne creștem șansele ca oamenii pe care îi susținem și care până acum au demonstrat că știu ce fac, că muncesc, că fac o opoziție bună, cred că județul Cluj merită astfel de oameni. Rolul nostru ca și conducere este să luăm lucrurile din timp și să ne maximizăm șansele. Până în vară, până la 1 iulie, noi vom avea candidatul pentru primăria Cluj-Napoca și pentru CJ Cluj, iar apoi până în toamnă și la celelalte orașe”, a transmis liderul USR Cluj.

Comenteaza