Ce promit candidaţii Clujului (I)

Ce promit candidaţii Clujului (I)
Papahagi vrea „un Oxford corcit cu Milano”, Alexa, legea falimentului personal, Cătăniciu, analize medicale gratuite, iar Buda, legea fondurilor europene.

ZIUA de CLUJ încearcă să vă prezinte programele electorale sau măcar principalele proiecte pe care candidaţii Clujului promit să le pună în operă dacă le veţi da votul. Vom încerca să facem publice promisiunile tuturor candidaţilor cu şanse, desigur, în măsura în care aceste proiecte există şi au fost făcute publice fie în media fie pe internet. Astăzi vă prezentăm proiectele candidaţilor din colegiile 1 şi 2 pentru Camera Deputaţilor.

În colegiul 1 deputaţi (Mănăştur-Grigorescu), ARD e reprezentată de Adrian Papahagi. Cadru universitar, Papahagi militează pentru ierarhizarea şi, ulterior, finanţarea diferenţiată a universităţilor. De asemenea, el crede că, la Cluj, ar fi utilă unificarea tuturor universităţilor într-o unică megauniversitate metropolitană. El îşi doreşte ca municipiul Cluj-Napoca să devină un „Oxford corcit cu Milano". În viziunea sa, esenţială în reforma educaţiei este reînfiinţarea şcolilor profesionale. În materie de sănătate, el propune introducerea unui pachet de bază de servicii medicale la care toţi asiguraţii să aibă acces gratuit inclusiv la cabinetele sau clinicile private. În opinia sa, nu pot fi create noi locuri de muncă decât prin „depenalizarea angajatorilor care creează noi locuri de muncă", adică reducerea fiscalizării locurilor de muncă. În fine, Papahagi vrea regionalizare, cu desfiinţarea judeţelor şi comasarea comunelor. Regiunile ar urma să fie conduse de „super-prefecţi" numiţi în funcţii de guvern.

Printre contracandidaţii lui Papahagi figurează singurul candidat independent, jurnalistul Liviu Alexa. Printre proiectele inedite cu care vrea să convingă alegătorii să-i dea votul figurează legea falimentului personal sau posibilitatea demiterii parlamentarului în orice moment al mandatului său, prin referendum popular organizat în colegiul uninominal în care a fost ales. Cu şanse reale de a fi aleşi, Adrian Oros (USL) şi Olah Emese (UDMR), sunt ca şi inexistenţi pe internet şi nici conferinţe de presă în care să-şi prezinte programele electorale n-au făcut până acum.

În colegiul 2 deputaţi (Mănăştur-Zorilor) singurii candidaţi care şi-au prezentat, până acum, în media sau on-line programe electorale, sunt cei doi mari favoriţi, Steluţa Cătăniciu (USL) şi Daniel Buda (ARD). Cătăniciu are deja un proiecte de lege, la care spune că a lucrat împreună cu ministrul Muncii Mariana Câmpeanu, al prevenţiei în sănătate. Potrivit acestui proiect, statul ar trebui să asigure fiecărui cetăţean două seturi de analize medicale gratuite, în fiecare an. Cătăniciu mai are în vedere un proiect de „securizare a şcolilor şi a perimetrului şcolilor", o modificare a legii ANL, în sensul fluidizării procesului de vânzare a apartamentelor către chiriaşi. În fine, Cătăniciu a mai enunţat trei obiective a eventualului său mandat parlamentar: creşterea pensiilor cu indicele de creştere economică, finalizarea Autostrăzii Transilvania şi susţinerea mediului de afaceri clujean.

Daniel Buda, actualul preşedinte al Comisiei Juridice a are, la rândul său, în pregătire, un proiect de lege al fondurilor europene, care, speră el, va duce la creşterea gradului de absorbţie a banilor europeni. Şi el militează pentru diminuarea fiscalităţii prin reducerea numărului de taxe şi impozite şi coborârea cotei unice de impozitare la 12%. În vizorul său mai sunt revizuirea Constituţiei, finalizarea legilor de punere în aplicarea Codului penal şi a Codului de Procedură Penală, regionalizarea României şi susţinerea marilor proiecte de infrastructură ale clujenilor. Buda a lansat, pe site-ul propriu, un „Pact pentru Cluj". El a invitat toţi candidaţii, indiferent de formaţiunea politică să semneze un fel de angajament că, dacă vor ajunge parlamentari, vor sprijini, printre altele, finalizarea autostrăzii Transilvania, construirea Spitalului Regional de Urgenţă, a Centrului Cultural Transilvania sau a noii rampe ecologice. Buda a atacat public tentativa bancherilor de a-şi recăpăta libertatea de a introduce comisioane abuzive în contractele de creditare. Candidat UDMR în colegiul 2 deputaţi, Peter Istvan, este, de asemenea, ca şi inexistent în media sau în mediul virtual.

 

Etichete
Comenteaza