Ce spune Cîțu despre certificatul verde: „Dacă Ciolacu are o altă soluție, sunt foarte deschis să o vedem”

Ce spune Cîțu despre certificatul verde: „Dacă Ciolacu are o altă soluție, sunt foarte deschis să o vedem”
| Foto: digi24.ro

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, susţine că dacă liderul PSD, Marcel Ciolacu, are şi o altă soluţie în afara certificatului verde, atunci este deschis să o vadă şi pe aceasta, precizând că nu acceptă nicio variantă care va închide economia.

Șeful Senatului a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că trebuie să fie o discuţie în coaliţie în privinţa certificatului verde. 

“Certificatul verde este în vigoare în România în mare parte. Sunt foarte multe instituţii, restaurante, la cinematograf, la mall dacă mergi trebuie să prezinţi certificatul verde şi care are varianta cu vaccinat sau trecut prin boală. Suntem într-un stadiu avansat, România are şi am luat decizia în Guvernul pe care l-am condus, avem acest certificat verde. Unde avem o discuţie în coaliţie, cum merge mai departe cu certificatul verde. Cred că este important ca cel puţin personalul din sistemul medical şi angajaţii, cei care lucrează în sistemul medical, atât la stat, cât şi la privat, acestora să li se ceară certificatul verde.

A fost discuţia despre Ministerului Afacerilor Interne, în special IGSU şi acesta era introdus în acel proiect şi alte funcţii esenţiale. Pentru restul economiei ai juriştii sunt împărţiţi, unii spun că este ok, alţii spun că nu este ok. Aici specialiştii trebuie să se pronunţe. Varianta pe care am propus-o în Parlament este discutată şi cu specialişti în sănătate, şi din justiţie. La două voturi nu a trecut de Senat, deci are susţinere şi are susţinerea parlamentarilor, vom vedea dacă merge mai departe. Dacă nu, oricum avem certificat verde în România astăzi. Aici este foarte important să fie aplicată această măsură”, a afirmat Cîţu, potrivit news.ro.

Liderul liberalilor a menţionat că va cere în coaliţie ca Ministerul Sănătăţii să prezinte măsurile luate înainte de pandemie. 

“În coaliţia de guvernare voi cere ca Ministerul Sănătăţii să prezinte măsurile pe care le ia şi efectul acestor măsuri în pre-pandemie. În coaliţie vreau să vedem care sunt acele măsuri şi care au fost rezultatele. (...) Ne uităm la cifre şi vedem dacă ele dau rezultate sau nu. Nu trebuie să se dea doar pentru mine, această prezentare trebuie făcută în coaliţie şi tot în coaliţie dacă aceste măsuri nu sunt suficiente, trebuie să venim şi cu alte soluţii”, a mai spus președintele PNL. 

Cîţu a mai transmis că nu există în Parlament un alt proiect de lege privind certificatul verde în afara celui propus de el. 

“Astăzi avem un certificat verde şi bine că îl avem, alte soluţii încă nu au fost aduse la vot, nu au fost trecute prin Guvern, nu au fost propuse. Şi atunci când le vom avea, le vom discuta. (...) Voinţa politică există deşi eu arătat şi când am fost premier, am arătat şi după aceea avem un proiect un Parlament. În acest moment, nu a fost pus pe masă un proiect care să fie votat, nu a fost adoptat în Guvern un proiect care să vină în Parlament, nu a fost depus nicio iniţiativă parlamentară. Proiecte sunt multe peste tot, dar nimenin nu şi le asumă aşa cum am făcut noi cu acel proiect pe care îl avem în Parlament”, a explicat fostul premier.

Întrebat dacă ar putea fi sesiunea extraordinară în legătură cu certificatul verde, Florin Cîţu a răspuns: “Este o soluţie, întâi ar trebui să vedem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Eu am avut o opinie personală că nu cred că era ok să relaxăm condiţiile de sărbători, aş vrea să vedem dacă relaxarea acestor condiţii a avut un efect în a opri pandemia sau a accelerat numărul de cazuri. Va trebui să facem o analiză a măsurilor care s-au luat acum să vedem dacă ele trebuiesc îmbunătăţite sau nu”.

Preşedintele PNL a precizat că dacă liderul PSD Marcel Ciolacu are şi alte soluţii în afara certificatului verde, doreşte să le afle.

“Dacă sunt şi alte soluţii, dacă preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, are şi altă soluţie, sunt foarte deschis să vedem şi altă soluţie. Dacă nu certificatul verde, altceva. Dar vă spun foarte clar nu voi accepta nicio soluţie care închide economia. Nicio soluţie care vine şi închide economia nu va fi susţinută de PNL”, a mai precizat Cîţu.

Comenteaza