Video Ce spune Radu Moisin despre posibila candidatură a președintelui Iohannis la parlamentare / Cu cine ar putea face PNL alianțe

Ce spune Radu Moisin despre posibila candidatură a președintelui Iohannis la parlamentare / Cu cine ar putea face PNL alianțe
| Foto: Facebook.com/RaduMarinMoisin

Liberalii au depus săptămâna aceasta un amendament prin care președintele Klaus Iohannis poate candida ca independent pe listele unui partid politic. Șeful statului ar putea fi pe lista PNL pentru Senat.

Deputatul PNL Cluj Radu Moisin a vorbit, la ZIUA LIVE, despre acest subiect și a precizat că este vorba de un demers al coaliției, nu doar al liberalilor.

Din câte am înțeles, unul dintre semnatarii acestei inițiative legislative este și președintele interimar al Camerei Deputaților, care este de la PSD, Daniel Suciu. Deci să zicem că este un demers al coaliției, nu doar al PNL. Prin urmare, și Marcel Ciolacu știe la fel de multe lucruri ca și conducerea partidului. Atât timp cât nu participă la campania electorală, nu văd de ce președintele țării nu ar putea candida la parlamentare.

Cred că ar fi bine să ne limităm în acest demers legislativ strict la Instituția Președintelui României. Au fost cazuri și în trecut. Ultima dată a fost în anul 2004, cu domnul Iliescu. Nu văd deloc cu ochi buni să apară tot felul de alte persoane candidate pe listele partidului, ele declarându-se independente. Sub nicio formă. Ar decredebiliza orice demers ulterior. S-ar considera alese pe persoană fizică, nu datorită calității de partid”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Radu Moisin.

Cu cine ar putea face PNL alianță după alegerile din 1 Decembrie

„Sper ca negocierile cu REPER, din ce am văzut și eu în presă, să rămână eșuate. Nu avem deloc nevoie de o astfel de bulversare ideologică la nivelul PNL. Noi suntem un partid de dreapta, iar REPER merge către extrema stângă. Cât timp deviza noastră în precampanie este familie, credință, țară, nu avem nevoie de astfel de elemente parazitare. USR, din punct de vedere economic, social este un partid de dreapta, iar din punct de vedere ideologic este un partid de stângă. Pe viitor, o colaborare cu USR este posibilă. Fiecare partid să candideze pe cont propriu, iar apoi vom vedea”, a explicat Moisin.

Liderul Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, susține că ar exista o înțelegere între PSD și PNL pentru ca președintele Iohannis să fie numit premier, după alegerile din toamnă, iar PNL să-l sprijine pe Marcel Ciolacu în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

Eu îl respect mult pe domnul Orban, dar el, din păcate, nu ne respectă. Același Ludovic Orban clama, în primăvară, victoria Alianței Dreapta Unită la alegerile europarlamentare. Ei au strâns 8%. Nici n-au intrat în unele Consilii Județene. Tocmai pentru că sunt o shaorma din punct de vedere ideologic. Nu văd cum de la 8% ar putea dumnealui să aibă informații și să simtă atât de bine electoratul încât să facă predicții cu ce se va întâmpla peste 2-3 luni”, a comentat parlamentarul clujean.

Comenteaza