Clujeanca Adela Mîrza, realeasă președinte al Partidului Alternativa Dreaptă

Clujeanca Adela Mîrza, realeasă președinte al Partidului Alternativa Dreaptă

Alternativa Dreaptă și-a ales noua echipă de conducere în cadrul unui congres care a avut loc duminică și la care au participat 175 de membri delegați.

Astfel, clujeanca Adela Mîrza a fost realeasă în funcția de președinte al partidului.

Din echipa care va conduce partidul pentru următorii 4 ani mai fac parte:

- Alexandru Luca - Președinte executiv
- Romică Coșniță – Președinte al Consiliului Reprezentanților Naționali
- Florin Drăgan - Vicepreședinte responsabil de politici publice și dialog social
- Adrian Milu - Vicepreședinte pentru relația cu Consiliul Privat si pentru atragerea de fonduri
- Claudiu Mihai - Vicepreședinte responsabil de PR – imaginea, comunicare externă a partidului
- Daniela Schneikert - Vicepreședinte pentru romanii de pretutindeni
- Adrian Mic - Coordonator regional
- Daniel Borzan - Coordonator regional
- Livia Mazăre - Secretar general
- Alexandru Șerbu - trezorier
- Cristian Helera - membru responsabil cu organizațiile de tineret
- Mariana Băltărețu - membru cu atribuții ce vor fi stabilite ulterior de către BEN
- Adrian Ardeleanu - membru cu atribuții ce vor fi stabilite ulterior de către BEN

„Alternativa Dreaptă, constituit în 2019, afiliat familiei Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR-European Conservatives and Reformists Party) este un partid conservator autentic care s-a născut ca o inițiativă a unor oameni liberi, oameni care au crezut și cred în continuare în ideea de libertate, sub toate formele ei: de la libertatea de expresie până la cea antreprenorială.

Partidul Alternativa Dreaptă se adresează oamenilor de dreapta: conservatori, creștin-democrați sau clasic liberali, singurii care promovează cu adevărat ideea de libertate! Suntem un partid al oamenilor liberi, al cetățenilor responsabili, implicați, profesioniști, onești, care doresc să facă ceva pentru semeni și pentru țară”, au transmis reprezentanții Partidului Alternativa Dreaptă.

 

 

 

 

 

 

Comenteaza