Clujeanul din fruntea Senatului: „Discuţiile politice sunt normale. Blocarea bugetului nu este”

Clujeanul din fruntea Senatului: „Discuţiile politice sunt normale. Blocarea bugetului nu este”
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean

Liberalul Mircea Abrudean spune că România traversează o perioadă complicată și nu își permite blocaje artificiale.

Potrivit președintelui Senatului, Mircea Abrudean, fără buget adoptat la timp, statul funcționează cu frâna trasă, investițiile se opresc și, în final, costurile ajung la toată populația.

Discuțiile politice sunt normale. Blocarea bugetului nu este.

Fără buget adoptat la timp, statul începe să funcționeze cu frâna trasă: apar întârzieri, investițiile se opresc, administrațiile locale nu mai pot planifica, iar incertitudinea se propagă în toată economia. În final, costurile ajung la oameni: în servicii publice mai slabe și în lipsa predictibilității.

În același timp, riscăm să pierdem ritmul investițiilor din PNRR și să transmitem un semnal greșit partenerilor externi și piețelor financiare. România traversează o perioadă complicată și nu își permite blocaje artificiale. Este momentul pentru decizii responsabile, nu pentru tactici politice. Bugetul trebuie adoptat urgent!”, a transmis Abrudean.

Adoptarea bugetului de stat pe 2026 s-a blocat, miercuri, în Parlament, după ce şedinţa comisiilor reunite de buget-finanţe a fost suspendată pentru negocieri între liderii partidelor.

Comenteaza