Clujeanul șef la Senat cere mai multe fapte și mai puține vorbe: „Să încheiem perioada de declarații politice. Au fost împinse prea mult timp decizii importante”

Clujeanul șef la Senat cere mai multe fapte și mai puține vorbe: „Să încheiem perioada de declarații politice. Au fost împinse prea mult timp decizii importante”
| Foto: Facebook.com/Mircea Abrudean

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, că dorește să se încheie perioada de declarații politice și, de marți încolo, odată cu ședința coaliției, să fie luate concluziile legate de reforma administrației și pensiile magistraților.

Liberalul clujean a precizat că au fost împinse prea mult timp unele decizii importante pentru România.

mi doresc foarte mult să se întâmple asta, încheiem perioada cu declarații politice, cu, mă rog, contextul electoral intern, pe care îl înțelegem cu toții. De aceea și alegem, cred, să ignorăm, pentru că e mai bine așa, iar de mâine încolo, odată cu ședința coaliției, sper să avem și niște concluzii, niște rezultate, pentru că au fost împinse prea mult timp niște decizii importante pentru România - că vorbim de reforma administrației, că vorbim de pensiile magistraților, la care trebuie decisă forma finală cu care se va veni în Parlament', a afirmat Abrudean, întrebat despre atacurile conducerii alese a PSD și dacă în ședința coaliției PSD va avea un alt comportament pe temele rămase în suspensie.

Șeful Senatulyu a adăugat că deciziile coaliției trebuie anunțate public.

'Eu, repet, sunt mai optimist din fire și cred că mâine vom avea o ședință a coaliției cu rezultate concrete, care să fie anunțate public, ca să nu mai avem dialogul surselor. Unii zic că s-a decis pe surse ceva, alții confirmă, alții infirmă - trebuie să iasă conducerea coaliției și să anunțe oficial care este rezultatul discuțiilor', a mai spus Mircea Abrudean.

În legătură cu întâlnirea pe care o va avea președintele Nicușor Dan cu liderii coaliției pe tema proiectului privind pensiile magistraților, Abrudean a arătat că 'orice inițiativă de dialog e binevenită, mai ales venită din partea președintelui, care are rolul de mediator'.

„Nu e o decizie ușoară, dar ea trebuie luată și măsurile trebuie să intre în vigoare cât mai rapid”

'Eu sper să ajungem la o concluzie, repet, nu o să mă pot eu antepronunța pe ce decide până la urmă premierul. Cred că a fost destul de clar în aparițiile publice cu privire la faptul că dorește menținerea principiilor de la care s-a plecat în acest proiect de lege, respectiv echitatea - că până la urmă despre asta este vorba. Sperăm să avem o concluzie și așa mai rapid, nu cred că este sănătos pentru România să fie tărăgănată o decizie atât de importantă, în ambele cazuri. Și reforma administrației trenează de câteva luni. Nu e o decizie ușoară, înțelegem cu toții asta, dar ea trebuie luată și măsurile trebuie să intre în vigoare cât mai rapid', a mai afirmat președintele Senatului.

Întrebat în legătură cu posibilitatea ca premierul Ilie Bolojan să fie de acord cu mărirea perioadei de tranziție pentru creșterea vârstei de pensionare, dar nu cu o concesie privind cuantumul pensiei, Mircea Abrudean a spus că nu știe care va fi poziția premierului, menționând că a fost o discuție pe care a avut-o la un moment dat cu acesta.

'Între timp, lucrurile s-au schimbat, au evoluat, vom vedea exact în discuțiile din coaliție care va fi formula finală. E vorba, până la urmă, repet, din perspectiva Partidului Național Liberal, de păstrarea principiilor de la care s-a plecat: principiul echității și rezolvarea unei teme extrem de sensibile și extrem de așteptate de întreaga societate', a adăugat Mircea Abrudean.

Potrivit acestuia, este o decizie politică a coaliției dacă acest proiect va rămâne la fel.

Comenteaza