Comisarul european pentru economie digitală vine la Cluj

Comisarul european pentru economie digitală vine la Cluj

Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 21-22 martie, Startup Europe Summit (SES) 2019, eveniment la care antreprenorii din toată Europa pot afla informații despre fondurile europene care pot fi accesate direct de la Bruxelles, pentru afaceri inovatoare.

Tema ediţiei din acest an a SES este "Digital Single Market". 400 de persoane, din cadrul Comisiei Europene, a companiilor din domeniul digitalizării şi inovării, din cadrul oraşelor înfrăţite, sunt aşteptate în "capitala" Transilvaniei.

Comisia Europeană a anunțat primii invitați care au confirmat prezența

  • Mariya Gabriel - comisar european pentru economia digitală
  • Simon Schaefer - fondator Factory
  • Jeff Burton - cofondator Electronic Arts
  • Marius Ghenea - director investiții 3TS Capital Partners
  • Bindi Karia - fondator Bindi Ventures
  • Robin Wauters - fondator Tech.eu
  • Nicolas Brien - director general France Digitale
  • Miguel Arias - director global Telefonica
  • Eliza Kruczkowska - chief innovation officer Polish Development Fund
  • Kat Borlongan - director La French Tech
  • Francisco Velázquez de Cuéllar - președinte Axon Partners Group

Pentru organizarea acestui eveniment la Cluj-Napoca, administraţia locală alocă 282.000 de lei, de la bugetul local pe 2019. Costurile totale se ridică însă la 1,45 milioane de lei, contribuţia CE fiind de 600.000 de lei, iar a Ministerului Comunicaţiilor, de 500.000 de lei. 

Ediția din 2018 a avut loc în noiembrie, la Sofia. La una dintre precedentele ediții, pe lângă oficiali ai UE, la eveniment a participat și cofondatorul Uber Travis Kalanick, fost CEO al startup-ului de mobilitate urbană. 

Comenteaza