Consilierii aleşilor ar putea deveni funcţionari publici parlamentari

Consilierii aleşilor ar putea deveni funcţionari publici parlamentari
Consilierii aleşilor angajaţi cu contracte civile pot deveni funcţionari publici parlamentari dacă solicită acest lucru şi dacă au o vechime de cel puţin 5 ani în funcţia respectivă, potrivit unui proiect de lege al UNPR depus la Senat.

Pot ocupa o funcţie publică parlamentară, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea privind statutul funcţionarului public, şi persoanele care ocupă funcţia de consilier contractual dacă îndeplinesc condiţiile de vechime în respectiva funcţie de minim 5 ani, se arată în iniţiativa semnată de mai mulţi deputaţi UNPR.

''În dorinţa de profesionalizare a corpului funcţionarilor publici parlamentari se impune completarea prezentei legi prin introducerea unui nou articol care să facă referire la ocuparea funcţiei publice parlamentare de către consilierii - care reprezintă cel mai mare grad profesional - angajaţi cu contracte civile prin dovedirea valorii lor profesionale prin vechimea acumulată de minim 5 ani în structurile Parlamentului'', argumentează iniţiatorii.

Statutul de funcţionar public parlamentar implică mai multe drepturi şi beneficii, printre care stabilitatea pe post. La sfârşitul lui iunie 2015 deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar prin care este reintrodusă pensia de serviciu.

 

Etichete
Comenteaza