Constantin: Rămân ferm la ideea ca USL să aibă candidat unic la prezidenţiale
Întrebat în legătură cu propunerea lui Dan Voiculescu ca PC să aibă candidat propriu la alegerile prezidenţiale în cazul în care PSD şi PNL merg fiecare cu câte un candidat, Constantin a spus: "A fost o propunere care ne-a luat prin surprindere, chiar şi pe mine. Nu am avut astfel de discuţii în interiorul partidului. Eu rămân însă ferm deciziei pe care o avem în USL de a avea candidat comun. Este obligaţia noastră faţă de români".
El a adăugat că ar însemna destrămarea USL existenţa a două sau trei candidaturi la prezidenţiale.
"Candidaturi separate, două sau trei, ar însemna destrămarea USL. Nu cred că vorm fi văzuţi bine dacă vom avea o asemenea situaţie. Dincolo de a propune un candidat, trebuie să ne consolidăm şi să avem un rezultat bun. În momentul de faţă, eu nu mă gândesc la o astfel de variantă", a arătat Constantin.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, sâmbătă, că "nu este voie" ca USL să participe la prezidenţialele din 2014 cu doi candidaţi, el precizând că dacă totuşi acest lucru se va întâmpla, atunci şi PC va avea un candidat propriu.