Cornel Itu: „Victor Ponta mai are multe de spus şi de făcut pentru România"

Cornel Itu: „Victor Ponta mai are multe de spus şi de făcut pentru România
Ce crede prim-vicepreşedintele PSD Cluj despre anunţul premierului Victor Ponta (PSD) că se retrage din politică.

Prim-vicepreşedintele PSD Cluj, deputatul Cornel Itu, crede că o retragere a lui Victor Ponta din politică ar fi prematură.

„Victor Ponta a demonstrat până acum că se pricepe atât la administraţie cât şi la politică aşa încât mai are etape importante de parcurs înainte atât în administraţie cât şi în politică. Sigur că va fi decizia dânsului, dar eu cred că mai are multe de spus şi de făcut pentru România", a afirmat Itu. Premierul Victor Ponta scrie pe Facebook, că în noiembrie, după câştigarea "ultimei bătălii", îşi doreşte să lase locul în politică altora, "mai tineri", iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa.

"În urmă cu exact 13 ani, pe 4 aprilie 2001, Premierul Adrian Năstase m-a numit în funcţia de Şef al Corpului de Control al Guvernului! Şi atunci m-am gândit cu regret, dar şi cu mândrie, la cariera mea anterioară de magistrat, dar aşa am crezut că pot să fac mai mult din ce mi-am propus în viaţă. Am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, Prim-Ministru) pentru a schimba în bine ţara în care eu şi familia mea ne-am născut şi în care o să trăim tot timpul, cu bune şi cu rele. Cred că acest an este cel mai greu dintre toţi anii de până acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădari şi dezamăgiri) - dar şi miza sa este enormă!", scrie Ponta, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

El continuă spunând că "trebuie să punem capăt tranziţiei de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţară europeană, cu oameni mai liniştiţi şi mai demni, guvernaţi de valori şi obiective comune, nu de frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!".

"În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea", încheie Ponta acest mesaj.

 

Comenteaza