Cum şi-a băgat "nasul" industria tutunului în treburile Guvernului

Cum şi-a băgat
Deputatul Aurelia Cristea a atacat duminică marii "jucători" din industria tutunului, pe care îi acuză că au influenţat procesul legislativ în momentele cheie, atunci când a fost vorba de legi care afectau această industrie de câteva miliarde de euro pe an.

Aurelia Cristea, care este unul dintre promotorii legii care interzice fumatul în locurile publice, i-a trimis o interpelare scrisă premierului Dacian Cioloș, în care îi cere să analizeze „în regim de urgență activitățile desfășurate în cadrul Comitetului interministerial pentru controlul consumului de tutun". Deputatul a cerut ca stenograma întâlnirii Comitetului din 18 ianuarie 2016 să fie făcută publică.

Totodată, Aurelia Cristea  a solicitat o anchetă a Corpului de Control cu privire la posibile conflicte de interese ale reprezentanților autorităților în acest organism, pe motiv că „s-au facut afirmații de o gravitate extremă de către unii din membrii comitetului".

Comitetul interministerial a fost înființat de către guvernul Ponta, cu scopul principal și bine determinat de a coordona procesul de transpunere în România a prevederilor legislaţiei europene privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi produselor conexe.

„Odată cu instalarea guvernului condus de dumneavoastră (...) am constatat, cu îngrijorare, o modificare a atitudinii Comitetului interministerial în ceea ce privește implementarea de către România a Directivei 2014/40/EU în ceea ce privește fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi produselor conexe, în sensul blocării implementării acesteia", afirmă Aurelia Cristea în interpelarea transmisă premierului Dacian Cioloş.

Deputatul PSD îi acuză făţiş pe membrii comitetului că "s-au raliat fără rezerve poziției susținute de către industria tutunului, care urmărește să amâne aplicarea în România a Directivei 2014/40/EU".

„Modul în care se desfășoară activitățile din cadrul Comitetului interministerial pentru controlul consumului de tutun denotă ingerința industriei tutunului în activitatea acestuia și influențarea procesului legislativ pentru a răspunde cerințelor acestei industrii. Astfel la întâlnirea Comitetului din data de 18 ianuarie 2016, unde au fost prezenți reprezentanții industriei tutunului, aceștia au afirmat că au influențat procesul legislativ în momente decisive, așa cum a fost blocarea promulgării Legii privind modificarea și completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și controlul consumului produselor din tutun", susţine Aurelia Cristea în interpelare.

Comitetul interministerial pentru controlul consumului de tutun este condus de brăileanul Francisk Iulian Chiriac, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în fruntea căruia se află, din noiembrie 2015, clujeanul Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu. Din comitet fac parte reprezentanţi ai mai multor ministere, printre care Interne, Agricultură, Economie, Externe, Finanţe etc. Unul dintre cei mai "activi" membri ai comitetului este secretarul de stat de la Finanţe, Gabriel Biriş.

Potrivit unor surse care au dorit să şi păstreze anonimatul, la şedinţa din 18 ianuarie a Comitetului interministerial au participat şi reprezentanţi ai unei puternice companii din industria tutunului, importator de trabucuri de lux şi alte produse "conexe". Aceştia s-au simţit într-atât de stăpâni pe situaţie încât ar fi afirmat în timpul şedinţei, conform surselor citate: "Am reuşit deja o dată să blocăm legea de la promulgare, în mod sigur putem să o mai facem o dată şi pe directivă!"

Este vorba de Directiva 2014/40/EU, care stabilește normele ce reglementează fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun (țigările, tutunul destinat rulării în țigarete, tutunul de pipă, țigările de foi, trabucurile, produsele din tutun care nu se aprind, țigările electronice și produsele pe bază de plante pentru fumat).

Ce prevede Directiva 2014/40/EU:

  • interzice țigările și tutunul destinat rulării în țigarete care conțin arome caracteristice
  • obligă întreprinderile din industria tutunului să trimită statelor membre rapoarte detaliate cu privire la ingredientele folosite în produsele din tutun, în special în țigări și tutunul destinat rulării în țigarete
  • stabilește obligativitatea prezenței avertismentelor de sănătate pe pachetele de tutun și produse din tutun. Avertismentele de sănătate (imagine și text) trebuie să acopere 65% din fața și spatele pachetelor de țigări și de tutun destinat rulării în țigarete
  • stabilește dimensiuni minime pentru avertismente și elimină pachetele mici pentru anumite produse din tutun
  • interzice toate mesajele promoționale și înșelătoare cu privire la produsele din tutun
  • introduce un sistem european de urmărire pentru a combate vânzarea ilegală a produselor din tutun
  • le permite statelor membre să interzică vânzarea pe internet a tutunului și produselor din tutun
  • stabilește cerințe de calitate și de siguranță pentru țigările electronice de consum
  • obligă producătorii să notifice produsele noi din tutun înainte de a le introduce pe piața UE
Comenteaza