D'ale campaniei. Un candidat strânge bani pentru alegerile locale din vânzarea de pantofi în culorile partidului

D'ale campaniei. Un candidat strânge bani pentru alegerile locale din vânzarea de pantofi în culorile partidului
| Foto: Captura site

Claudiu Mihăescu, un producător de încălţăminte din Timișoara a decis să adune bani la bugetul pentru alegerile locale din septembrie prin vânzarea de pantofi în culorile Alianței USR-PLUS.

Fiind responsabil financiar în Moşniţa Nouă, județul Timiș, el s-a gândit la un exemplu de fundraising pentru colegii din partid. Iniţiativa lui este susţinută de Andrei Meşter, candidat pentru consiliul local în Timişoara din partea USR-PLUS.

Având sloganul „Știai că vara asta se poartă USR-PLUS?”, o pereche din acești pantofi costă 260 de lei, iar, la fiecare vânzare, 50 de lei vor fi donaţi Alianţei.

În opinia expertului în finanţarea partidelor Septimius Pârvu, producătorul de pantofi poate dona în afara campaniei electorale până la 500 de salarii minime brute.

„Evident, se pot desfăşura campanii de strângere de fonduri, dar în momentul acesta nu putem vorbi de bani pentru campanie atâta timp cât este o donaţie care ulterior este depusă conform reglementărilor către candidat. Nu văd neapărat o problemă”, spune Septimius Părvu, expert electoral EFOR.

Activistul și politicianul Remus Cernea crede că această iniţiativă „este o premieră la nivel european, poate chiar global” și că USR-PLUS deschide poarta spre ”detergent marca PSD” şi ”iaurt de la PNL”, potrivit Mediafax.

Comenteaza