Dăncilă îi va scrie preşedintelui Consiliului European despre posibile ingerinţe în Justiţie

Dăncilă îi va scrie preşedintelui Consiliului European despre posibile ingerinţe în Justiţie

Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că va transmite o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, prin care cere detalii despre nota din 2012 ce conţine nume ale unor persoane cu probleme penale, documentul fiind confirmat de Ministerul Justiţiei.

"În document erau solicitate date despre dosare aflate pe rol şi mai grav era că aveam şi nume despre care se cerea stadiul în care se află procesul şi paşii care trebuie urmaţi. Am solicitat ministerului Justiţiei o analiză a cererilor pe care le-a făcut Comisia Europeană către Ministerul Justiţiei, dacă între 2012 şi 2018 au mai fost astfel de solicitări. Am primit astăzi documente de la ministerul Justiţiei, care reconfirmă ce a apărut în spaţiul public, că astfel de practici au mai fost făcute", a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.

Premierul spune că va cere detalii preşedintelui Comisiei Europene.

"Am hotărât ca astăzi să trimit o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, prin care cer detalii legate de aceste aspect care mi se pare total nepotrivite, în neconcordanţă cu ce presupune MCV. Este important să lămurim aceste lucruri şi să pornim de la o cooperare firească", a afirmat Dăncilă.

Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3.

Unul dintre puncte prevede descrierea situaţei si stabilirea paşilor de urmat în cazuri de corupţie cunoscute, fiind date şi nume: Gheorghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu, Tudor Chiuariu.

Comenteaza