Dăncilă: Stăm foarte bine cu pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului UE
România stă foarte bine cu pregătirea preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a declarat, vineri, premierul Viorica Dăncilă, ea afirmând că este un proiect de ţară pe care trebuie tratat cu foarte multă seriozitate.
Comitetul interministerial pentru pregătirea preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene a adoptat calendarul reuniunilor informale ce vor fi organizate în România pe durata acestui mandat, în primul semestru al anului 2019, cât şi calendarul acţiunilor premergătoare exercitării mandatului.
Potrivit unui comunicat de presă, şeful Executivului a luat act de stadiul şi rezultatele de până acum ale colaborării interinstituţionale privind elementele de organizare şi stabilirea agendei pentru aceste reuniuni, inclusiv pentru summitul informal de la Sibiu programat să aibă loc în data de 9 mai 2019. Conform calendarelor adoptate, reuniunile informale ce vor avea loc în România vor avea o distribuţie echilibrată la nivel de judeţe şi la nivel de ministere.
Analizând şi celelalte subiecte discutate în cadrul reuniunii de astăzi a Comitetului Interministerial, premierul Viorica Dăncilă a apreciat că România stă foarte bine cu pregătirea primului său mandat la Preşedinţia Consiliului UE. Prim-ministrul a cerut ministerelor să trateze prioritar, cu seriozitate şi implicare responsabilă, toate aspectele care pot contribui la un mandat de succes al României, ţinând cont de complexitatea contextului în care România va exercita preşedinţia rotativă a UE – Brexit, adoptarea Cadrului Financiar Multianual şi alegerile pentru Parlamentul European.
”Este un proiect de ţară pe care trebuie să-l tratăm cu foarte multă seriozitate. Este foarte important să ne prezentăm la nivelul aşteptărilor şi să fim pregătiţi pentru a ne putea atinge obiectivele, având în vedere că ne-am propus să avem un mandat performant, iar evaluarea României în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE depinde şi de capacitatea noastră de a gestiona şi finaliza cât mai multe dintre dosare”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, potrivit sursei citate.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a prezentat în cadrul reuniunii mai multe informări pe aceste teme, precum şi detalii legate de Manualul de identitate vizuală a Preşedinţiei române a Consiliului UE, realizat de MAE cu resurse proprii, nominalizarea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor grupurilor de lucru din cadrul ministerelor, elaborarea fişelor naţionale pe dosarele legislative şi nelegislative de interes pentru perioada exercitării mandatului şi rezultatele dezbaterilor din cadrul Forumului „EU-RO 2019“ privind tematicile de interes ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.