De azi plătim mai mult pe litrul de benzină. De ce?

De azi plătim mai mult pe litrul de benzină. De ce?
Şova spune că o cer autostrăzile, Petrescu spune că nu va mai putea plăti plăti pensiile fără ea. Opoziţia zice că euroacciza e şpaga baronilor PSD.

Începând de marţi, introducând în preţul carburantului noua acciză de 7 eurocenţi, cu taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă, ar urma să plătim cu aproape 40 de bani în plus pe litrul de combustibil, adică un plin de 50 de litri de benzină sau motorină ne va costa cu aproape 20 de lei mai mult decât ieri. Politicienii se contrazic în privinţa destinaţiei sumelor ce vor fi strânse din noul bir.

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, susţine că bani adunaţi din euroacciză vor fi folosiţi la infrastructură, în special la autostrăzi. Noul ministru de Finanţe, Ioana-Maria Petrescu, afirmă că fără cei 7 eurocenţi, plus TVA, pe care îi vom plăti noi în plus pe litrul de benzină, nu va mai avea cu ce să plătească pensiile. Premierul Victor Ponta spune că „săraca" de Petrescu are nevoie de translator pentru a vorbi cu românii, dar nu explică tranşant care e sectorul bugetar care are nevoie imperioasă să scoatem noi mai mulţi bani din buzunar când mergem să alimentăm în benzinării.

Secretarul comisiei de muncă şi asistenţă socială a Senatului, social-democratul Alexandru Cordoş, sugerează că Petrescu a vorbit prostii şi susţine că bugetul pentru plata pensiilor n-are nevoie de sprijin suplimentar, drept pentru care cu cei 7 eurocenţi se vor construi autostrăzi. „E nevoie, cum s-a stabilit în bugetul pe 2014, de mai multe resurse pentru finanţarea infrastructurii, în special a autostrăzilor. Foarte clar, în proporţie de 100%, banii din această acciză vor merge la autostrăzi. Celelalte declaraţii făcute de unii sau alţii mai mult sau mai puţin informaţi n-au nici o legătură cu intenţia bună a noastră.

Importanţa acestei taxe este doar pentru construirea de autostrăzi. În bugetul naţional şi în bugetul de asigurări sociale există banii necesari pentru salarii şi pensii. De altfel tocmai pentru acest scop a fost aprobată această taxă de parlament, în cadrul bugetului pe 2014, drept urmare banii nu pot merge altundeva pentru că ar fi deturnare de fonduri. În plus, această taxă va avea şi rolul de a scoate afacerile transportatorilor din zona neagră. Guvernul va adopta, în perioada următoare, un act normativ pentru a stimula transportatorii corecţi, care au licenţă şi nu cumpără benzină la negru. Pe baza licenţei de trasport şi a facturii li se va putea returna o parte din această acciză", a explicat Cordoş.

Fost partener de guvernare cu Cordoş, vicepreşedintele PNL, senatorul Marius Nicoară, se teme, însă, că sumele astfel adunate vor avea o cu totul altă destinaţie. „Discuţia iniţială era că această acciză va fi introdusă ca să se facă autostrăzi, în primul rând, dar nu ni s-a făcut o promisiune fermă că vom avea un cumul de bani care să meargă într-o singură direcţie. Asta ne doare şi ne îngrijorează, că banii vor avea alte destinaţii.

La un moment dat, ni s-a spus verde în faţă că, cel puţin anul acesta, doar 25-30% din bani vor merge la autostrăzi, iar 75%, în altă parte. După al doilea război mondial Germania era în criză şi s-a scos din criză tocmai prin construirea intensivă de autostrăzi, care a generat o forţă economică incredibilă, pentru că a generat locuri de muncă în construcţii, în transporturi, în benzinării, în servicii, în industria hotelieră. Personal nu sunt de acord cu această cârpeală cu doar o mică parte din bani la autostrăzi şi restul la campania electorală, să se satisfacă primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ai PSD", a comentat Nicoară.

În schimb, vicepreşedintele PDL, senatorul Alin Tişe, e convins că românilor li se bagă tot mai adânc mâna în buzunar pentru a se finanţa baronii puterii. „De la 1 aprilie, Ponta şi Antonescu - că erau împreună când au inventat această taxă - ne lovesc în plin, pentru că un plin va costa cu 30 de lei mai mult. Astfel românii vor cumpăra din România benzină mai scumpă decât în Berlin sau în Viena. PSD fură de la toţi românii ca să-i dea lui Dragnea să trimită primarilor şi baronilor locali ai PSD şi poate şi celor ai PNL care vor trăda.

Asta ştie să facă guvernul socialist: fură de la toţi şi dă celor care aduc voturi. Asta e «dreptatea până la capăt» în viziunea USL - toţi suntem taxaţi. Când ai creştere economică, tu măreşti taxele? Păi când ai creştere economică creşti investiţiile să produci bunăstare, dar socialiştii dau cu o mână (se laudă mincinos că au mărit pensiile, când doar au reparat o eroare de calcul) şi iau cu 10, ca să-şi păstreze bazinul lor electoral captiv, format din asistaţi social", a afirmat Tişe.

Deşi mai nou UDMR face parte din arcul guvernamental, liderul local al Uniunii, deputatul Mate Andras Levente, este de altă părere. „Personal, nu sunt de acord cu această măsură, dar, dacă majoritatea a decis aşa, ce mai pot eu să fac, cu un singur vot? Cred că puteau fi găsite şi alte soluţii sau măcar o acciză mai mică. Eu aş fi de acord cu jumătatea acestei sume, dar cu condiţia să meargă integral la autostrăzi", a spus Mate.

Comenteaza