De ce ar mai fi avut nevoie PSD Cluj de încă două săptămâni de campanie. Vezi replica PNL Cluj

De ce ar mai fi avut nevoie PSD Cluj de încă două săptămâni de campanie. Vezi replica PNL Cluj
Liderii social-democraţilor clujeni au lansat joi un ultim atac la primarul Emil Boc, în speranţa că vor reuşi să schimbe, pe ultima sută de metri, opţiunea alegătorilor.

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat joi, în ultima conferinţă de presă înaintea votului decisiv din 5 iunie, că ar mai fi avut nevoie de încă două săptămâni de campanie pentru a putea să vorbească despre toate obiectivele ratate ale administraţiei PNL de la municipiu şi judeţ, din ultimii patru ani.

Liderul social-democraţilor clujeni a dat şi câteva exemple: parking-ul de pe Negoiu, Băile Someşeni, Aquaparkul din cartierul Grigorescu sau centrul cultural Transilvania.

Remus Lăpuşan a afirmat că, în ultimii 4 ani, nu s-a construit niciun parking şi niciun loc de parcare în municipiu, traficul, mai ales la orele dimineţii, este sufocat, iar în următorii ani oraşul se va confrunta cu o criză şi mai serioasă decât cea din prezent.

„Oraşul se dezvoltă în continuare, dacă ar fi să discutăm numai câte reclamaţii sunt depuse pe noul PUG şi dacă ne gândim câte zone sunt în care în acest moment se construieşte, iar acele zone vor fi locuite sau locuibile, vă daţi seama ce se va întâmpla cu traficul. Şi aici pot să dau acel exemplu din Mănăştur unde se construieşte acel bloc turn, pe Calea Floreşti, în momentul în care de acolo o să iasă dimineaţa 100 de maşini şi din alte zece locuri încă 100 de maşini, o să ajungem într-o adevărată criză pe partea de trafic şi de parcări în municipiu", a mai spus Remus Lăpuşan.

Preşedintele PSD Cluj s-a referit şi la societatea care administrează Cluj Arena, despre care a spus că va intra în faliment după alegerile din 5 iunie. Lăpuşan a mai afirmat că administraţia PNL de la judeţ a amânat luarea unei asemenea decizii în privinţa stadionului, acum, înainte de alegeri, pentru a nu avea o problemă de imagine.

„PNL Cluj îi face cadou lui Remus Lăpușan un Bike Card, să viziteze Cluj-Napoca! Auzind declarațiile electorale ale PSD Cluj, ai senzația că reprezentanții acestui partid trăiesc în alt oraș sau nu petrec suficient timp la Cluj-Napoca pentru a vedea câte s-au construit în ultimii ani, de exemplu cele trei parkinguri inaugurate în acest mandat (Mehedinți, Fabricii, Sala Polivalentă).

Îngrijorat de faptul că președintele PSD Cluj nu își cunoaște orașul, PNL Cluj a decis să îi facă un cadou: un Bike Card care îi va permite să își îmbunătățească cunoștințele despre Cluj, foarte subțiri în acest moment", a fost replica PNL Cluj faţă de afirmaţiile liderului social-democrat.

Într-un ton ironic, Biroul de presă al PNL Cluj îi sugerează preşedintelui PSD Cluj, „dacă nu îi place cu bicicleta",să viziteze orașul cu unul din cele 50 de autobuze sau 30 de troleibuze noi sau cu unul din cele 4 tramvaie moderne:

"Cu acest Bike Card, președintele PSD Cluj va putea să viziteze nu doar parkingurile amintite, ci și cea mai modernă Sală Polivalentă din România, centrul orașului modernizat la nivel occidental sau Spitalul Municipal Clujana, cu ambulatoriul modernizat cu bani europeni și cu echipamente medicale performante cumpărate de Primărie.

Dacă nu îi place cu bicicleta, președintele PSD Cluj poate vizita orașul cu unul din cele 50 de autobuze sau 30 de troleibuze noi sau cu unul din cele 4 tramvaie moderne.

Îi mai sugerăm președintelui PSD Cluj, dacă tot pornește în această vizită de documentare, imperios necesară, să dea o fugă și până la autostrada demolată, Orăștie-Sibiu, rușine națională care demonstrează cum construiește PSD, singurul partid care a demolat mai mulți kilometri de autostradă decât a fost în stare să construiască", se arată în comunicatul Biroului de presă al PNL Cluj. 

Comenteaza