Video De ce votează PNL un Guvern fără niciun ministru liberal. Georgiana Sima: „România nu își mai permite să rămână în această criză”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 13:56
- Politica
- Ascultă știrea
PNL a decis să voteze pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu şi intrarea formaţiunii în opoziţie, a anunţat sâmbătă, după o şedinţă tensionată a liberalilor, preşedintele partidului, Ilie Bolojan.
Consilierul județean PNL Georgiana Sima a vorbit, la ZIUA LIVE, despre decizia controversată a liberalilor de a vota pentru Guvernul condus de Luca Niculescu.
„Eu aș vota Guvernul Luca Niculescu și vă spun pe ce considerente. PNL a fost în această coaliție cu PSD și UDMR. Noi am transmis că cine a dat jos Guvernul sa-și asume noua guvernare, lucru ce nu s-a întâmplat. Mă bucur că s-a respectat decizia și nu am mai intrat într-o guvernare cu PSD. Este un lucru foarte important.
Legat de nominalizarea lui Luca Niculescu, PNL nu a zis niciodată că nu votează Guvernul, ci doar că nu mai guvernează cu PSD. Vom vota acest Guvern pentru că România nu își mai permite să rămână în această criză. Suntem la finalul unui an foarte greu, în care guvernul interimar nu mai poate da ordonanțe de urgențe, nu mai poate face rectificări bugetare și altele.
Eu cred că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. Trebuie pregătit bugetul pe anul 2027. Lăsând la o parte interesele de partid, nu cred că ne putem bate joc de interesele românilor și ale țării. PNL va vota acest Guvern și va trece în opoziție”, a afirmat Georgiana Sima.
Liberala a mai fost întrebată cât va rezista Guvernul Luca Niculescu dacă va fi învestit de Parlament mâine.
„Depinde foarte mult de măsurile care vor fi luate, cum vor fi percepute de români, de partide. Deci nu există un interval de timp clar. Totuși, cred că situația incertă este departe de a se fi terminat. Parlamentul României este extrem de divizat în acest moment. Partidele nu se mai înțeleg. Fiecare are o altă orientare, alte idei. Noi, ca societate, ne mobilizăm foarte tare la alegerile prezidențiale, cum a fost cazul Nicușor Dan cu George Simion, dar nu facem același lucru la alegerile parlamentare, care sunt cele mai importante din punctul meu de vedere”, a declarat Sima.
Amintim, audierile miniştrilor Guvernului Luca Niculescu în comisiile parlamentare de specialitate au început luni, la ora 12.00 şi se încheie marţi, la ora 12.00, în aceeaşi zi fiind programată şi şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care noul Executiv ar urma să primească votul de învestitură.











