De o lună, deputaţii nu-s în stare să “constate” că-s mai puţini cu unul

De o lună, deputaţii nu-s în stare să “constate” că-s mai puţini cu unul
Astăzi se împlineşte o lună de la decesul deputatului Palfi Mozes Zoltan, dar procedura necesară organizării alegerilor parţiale n-a fost încă demarată.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor tergiversează de aproape o lună punerea pe ordinea de zi a hotărârii de constatare a vacantării postului de deputat al Colegiului 9 Cluj. Foştii colegi de Cameră ai lui Palfi au diverse explicaţii pentru această tergiversare. Această amânare oferă guvernului posibilitatea să evite organizarea alegerilor parţiale în colegiul clujean de munte.

Potrivit legii, guvernul este obligat să organizeze alegeri parţiale în termen de 90 de zile de la momentul în care este sesizat de către preşedintele Camerei respective asupra vacantării unui post. În egală măsură, aceeaşi lege interzice organizarea de alegeri parţiale în ultimele 12 luni de mandat. Prin tergiversarea constatării, conform regulamentului, a vacantării postului lui Palfi, din acest moment, indiferent când va sesiza Roberta Anastase guvernul, intervalul celor 90 de zile se va suprapune, în partea sa finală, cu începutul ultimelor 12 luni de mandat, lucru care îi va permite guvernului ca, fără a ieşi din limitele legii, să nu mai organizeze alegeri şi să lase timp de aproape un an şi jumătate moţii clujeni fără reprezentant în Camera inferioară.

Culmea este că deputaţii ar fi putut constata oficial că sunt mai puţini cu unul încă din prima zi a noii sesiuni parlamentare dacă nu s-ar fi opus preşedintele comisiei de validări, democrat-liberalul clujean Petru Călian, care a invocat lipsa unui document care să certifice că Palfi a decedat într-adevăr. După aproape o lună de la acel moment, Călian se derobează de orice răspundere. "Aşa cum am mai spus, eu am invocat atunci o deficienţă procedurală. Între timp, aceasta s-a rezolvat, în sensul că a fost adusă o copie legalizată după certificatul de deces, aşa că din acel moment eu şi comisia mea nu mai avem nici o atribuţie. De acum mingea e la Biroul Permanent, el decide când va pune pe ordinea de zi hotărârea de constatare a vacantării. Nu ştiu de ce nu au făcut-o până acum şi nici nu i-am întrebat", a declarat Călian.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, preşedintele organizaţiei clujene a Uniunii, Mate Andras Levente, spune că amânarea constatării vacantării mandatului de deputat al moţilor ar fi cauzată de lipsa unei decizii politice. "Încă nu s-a decis când se vor organiza alegerile în acel colegiu, de aceea s-a tot amânat, dar eu voi cere luni, în şedinţa coaliţiei, punerea pe ordinea de zi a constatării vacantării şi demararea procedurii de organizare a alegerilor", a spus Mate.

Deputatul PSD Cornel Itu crede că democrat-liberalii sunt cei care încearcă să evite organizarea de alegeri în Colegiul 9. "Este o tergiversare a PDL-ului, pentru că le e frică. O victorie a noastră, a USL-ului, în acel colegiu, ar fi un semnal fulminant pentru întreaga ţară în perspectiva alegerilor de anul viitor. Probabil nu vor să facă alegeri şi atunci caută motive aiurea pentru a trage de timp", a apreciat Itu.

Surprinzător, deputatul PNL Horea Uioreanu găseşte scuze echipei conduse de Roberta Anastase. "Cum, după o lună, mandatul lui Palfi încă nu e vacant, încep să cred că nici n-a murit. Lăsând gluma la o parte, probabil s-a ştiut că se vor mai vacanta încă două mandate, al lui Lakatos Petru, plecat la conducerea Curţii de Conturi, şi al lui Doru Frunzulică, plecat la Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor. Probabil asta a fost tactica lor, să organizeze deodată alegeri în cele trei colegii. Nu cred că nu vor mai organiza alegeri în colegiul de munte", a spus Uioreanu.

Inclusiv deputatul independent Mircia Giurgiu, care promisese că va solicita de la tribună înscrierea deciziei de constatare a vacantării mandatului pe ordinea de zi, recunoaşte că şi-a amânat demersul. "Săptămâna trecută n-am putut cere pentru că a fost şedinţă comună a ambelor Camere, iar săptămâna asta am fost la o întâlnire cu sindicaliştii din Bucureşti şi am ajuns mai târziu la şedinţă. Astfel de solicitări se fac la începutul şedinţei. Dar săptămâna viitoare voi cere verbal şi, dacă nu se va rezolva, voi cere în scris Biroului Permanent să pună vacantarea pe ordinea de zi", s-a angajat Giurgiu.

Cine se vrea "crăişor"

Tocmai partidul suspectat că ar încerca să evite alegerile parţiale are cea mai lungă listă de posibili "crăişori ai munţilor". Minodora Luca, Radu Bica, Alexandru Coroian, Cristian Haiduc, Dorin Manea, Rareş Rusu, Ovidiu Călin şi chiar Emil Boc au fost numele vehiculate drept posibili candidaţi PDL. Liberalii şi-au închis deocamdată lista potenţialilor candidaţi, aceasta cuprinzând cinci nume: Mihai Szeplekan, Ioan Petran, Viorel Crainic, Traian Mariş şi Virgilius Bogdan. La social-democraţi lupta pentru nominalizare se dă între Aurelia Cristea şi Dan Canta. Dinspre UDMR încă nu a "răsuflat" numele nici unui râvnitor la statutul de urmaş al lui Palfi.

 

 

Comenteaza