Demisie pentru Gabriela Firea. A luat decizia după alegerile din 9 iunie

Demisie pentru Gabriela Firea. A luat decizia după alegerile din 9 iunie

Plenul Senatului a luat act, marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, ca urmare a alegerii ei în Parlamentul European, şi a aprobat vacantarea mandatului de senator, începând cu data de 1 iulie 2024.

Firea a candidat și pentru primăria București, dar a fost învinsă de Nicușor Dan, actualul și viitorul edil al Capitalei.

"Demisionez din Senatul României începând cu data de 1 iulie, ca urmare a alegerii mele în Parlamentul European (...). Vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru colaborarea atât în plen, cât şi în comisiile de specialitate, să vă asigur în continuare de tot respectul meu şi toată buna colaborare, şi sunt convinsă că ne vom revedea, chiar dacă în alte structuri organizatorice", a transmis Firea.

Totodată, senatorii au dat un vot în unanimitate pentru vacantarea mandatului de senator.

"Să dăm şi vot pe vacantarea mandatului de senator. Luăm act de demisia doamnei senator Gabriela Firea, începând cu data de 1 iulie 2024, şi supun votului vacantarea mandatului de senator ales în Circumscripţia electorală 42 Bucureşti", a precizat Sorin Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului şi preşedinte de şedinţă.

Comenteaza