Video Deputatul Radu Moisin, la raport. Ce a realizat în ultimele 6 luni în Parlament

Deputatul Radu Moisin, la raport. Ce a realizat în ultimele 6 luni în Parlament
| Foto: ZIUA de CLUJ

Liberalul clujean Radu Moisin și-a prezentat raportul de activitate parlamentară, în Camera Deputaților, pentru perioada iulie - decembrie 2022.

Așadar, în ultimele 6 luni, parlamentarul clujean a avut:

• Propuneri legislative inițiate: 30
• Întrebări și interpelări: 26
• Luări de cuvânt și declarații politice: 9
• Ședințe ale Plenului Camerei Deputaților: 40
• Ședințe comune ale Camerei Deputaților și Senatului: 13
• Ședințe ale Comisiei juridice, de disciplină și imunități: 22 ședințe, rapoarte și avize emise: 307
• Audiențe și întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice locale pe teme legislative: 12

De asemenea, printre cele mai importante realizări ale deputatului clujean în Parlamentul României se numără: 

INFRASTRUCTURĂ ȘI ACHIZIȚII PUBLICE:

„În raportul precedent am prezentat faptul că 2 legi inițiate de mine care au drept scop să eficientizeze cadrul legislativ în domeniul achizițiilor publice au fost adoptate în plenul Camerei Deputaților (Pl-x 499/2021 ; Pl-x 175/2022), astfel că mai departe, acestea au urmat parcursul firesc, iar în luna iulie au fost promulgate de către Președintele României.

De asemenea, am adresat o serie de întrebări către Ministerul Transporturilorși Infrastructurii cu privire la situația căilor ferate și a autostrăzilor A0, A1, A3, A8, A10.”

ECONOMIE

„În luna octombrie, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din
domeniul energiei a fost dezbătută în cadrul comisiilor, precum și în plen.

Am fost principalul inițiator al unui amendament la Pl-x nr. 551/2022 de aprobare a acestei Ordonanțe, în care propuneam:

Ø Plafonarea prețului energiei electrice la 1 leu/kwh și în cazul industriei mari din România, din toate domeniile de producție în condițiile în care prețul pe piața liberă ajunsese și la 2,8 lei.

Ø Pornind de la acest amendament, coaliția de guvernare a acceptat introducerea acestui plafon pentru salvarea marii industrii românești la valoarea de 1.2 lei/kwh.”

RELAȚII BILATERALE CU REPUBLICA FRANCEZĂ

„Cu ocazia Zilei Naționale a Franței am participat la recepția organizată de Consulatul Onorific al Franței la Cluj, Institutul Francez din Cluj și Clubul Francofon de Afaceri din Cluj, în Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central al Municipiului Cluj-Napoca.

În calitate de Președinte al Grupului de prietenie dintre Camera Deputaților din România și Adunarea Națională din Franța, în prezența Consulului Franței în România și Republica Moldova, domnul Antoine Roset, precum și alți invitați francezi și români, am reiterat angajamentul meu de a promova și intensifica colaborarea franco-română”, a transmis deputatul liberal.

Întregul raport de activitate poate fi consultat AICI!

Comenteaza