Dragnea şi Tăriceanu, la o dezbatere cu pensionarii PSD, în timpul moţiunii de cenzură
![Dragnea şi Tăriceanu, la o dezbatere cu pensionarii PSD, în timpul moţiunii de cenzură](images/Articole/00166699/00166642_large.jpg)
Reuniunea Consiliului Naţional al Organizaţiei de Pensionari a PSD a început în jurul orei 12:00, la puţin timp după debutul dezbaterii în camerele reunite ale Parlamentului a moţiunii de cenzură "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", scrie news.ro.
Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi mai mulţi lideri şi parlamentari PSD participă la această reuniune a pensionarilor social-democraţi.
Liderul PSD a intrat în plenul reunit al Parlamentului doar pentru a fi prezent la discursul prim-ministrului Mihai Tudose, părăsind sala imediat ce şeful Guvernului a terminat de vorbit.