Şedinţă de guvern - ordonanţa privind statutul asistentului maternal, pe agendă

Şedinţă de guvern - ordonanţa privind statutul asistentului maternal, pe agendă
| Foto: facebook.com/guv.ro

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, prin ordonanţă, condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal.

"Obiectivul principal al proiectului de act normativ este acela de a asigura o mai mare coerenţă şi transparenţă statutului asistentului maternal, precum şi procesului de selectare, evaluare şi atestare a uneia dintre cele mai importante categorii profesionale, care activează în domeniul protecţiei copilului separat temporar sau definitiv de părinţii săi, respectiv asistentul maternal. Schimbările preconizate vor asigura cadrul legal necesar în baza căruia Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor putea realiza selecţia, evaluarea şi atestarea persoanelor care doresc să devină asistent maternal ", se arată în nota de fundamentare a proiectului, scrie Agerpres.

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.

"Prin această intervenţie normativă se urmăreşte reglementarea posibilităţii prelungirii contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/acordurilor cadru care au asigurate sursele financiare parţial sau integral din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, ca urmare a prelungirii duratei contractelor de finanţare aferente, în scopul implementării obiectivelor de investiţii şi a absorbţiei fondurilor europene, a respectării angajamentelor luate de România cu privire la îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor din PNRR, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate de coordonatorii de reformă şi/sau investiţii sunt asimilate unor evenimente imprevizibile, care nu puteau fi identificate la momentul lansării procedurii de achiziţie", conform notei de fundamentare a proiectului.

 

Comenteaza