Breaking news Elena Udrea, dată în urmărire generală. Ar fi fugit din țară
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Apr 2022, 17:09
- Politica
- Ascultă știrea
Elena Udrea a fost dată în urmărire generală de către Poliția Română, după ce nu a fost găsită de polițiști pentru a fi încarcerată. Ea a fost condamnată astăzi la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire, conform site-ului IGPR. Ea nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.
"Împotriva numitei Udrea Elena - Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani inchisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu", este mesajul postat la rubrica "persoane urmărite" de pe site-ul IGPR.
Poliţiştii care s-au deplasat la domiciliul său nu au găsit-o acasă. Domiciliul Elenei Udrea este în Sectorul 4 al Capitalei, însă locuia cu iubitul şi fiica în Corbeanca. Surse judiciare au precizat, însă, că fostul ministru ar fi părăsit ţara joi prin Vama Giurgiu, scrie News.ro.