Video Emil Boc, despre ascensiunea partidelor extremiste: “O Românie susținută de ultranaționaliști înseamnă o Românie pe drumul ieșirii din UE”

Emil Boc, despre ascensiunea partidelor extremiste: “O Românie susținută de ultranaționaliști înseamnă o Românie pe drumul ieșirii din UE”

Primarul Clujului a analizat ascensiunea discursului anti-european, promovat de partidele extremiste, și spune că politicienii ar trebui să explice mai bine oamenilor ce înseamnă Europa, ce înseamnă apartenența României la UE, dar și ce înseamnă o României în afara Uniunii Europene.

Un sondaj realizat de Avangarde la comanda PSD plasează pe primul în intenția de vot PSD, cu 31% din totalul persoanelor care au indicat că vor vota la alegerile europarlamentare din 2024. Pe locul al doilea în intenția de vot se clasează PNL, cu 21%, urmat de partidul extremist AUR, cu 19%.

Invitat la ZIUA LIVE, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a comentat rezultatele sondajului, care indică o ascensiune a unor partide ultranaționaliste precum partidul AUR-ul lui Gabriel Simion sau SOS-ul Dianei Șoșoacă,  care promovează o agendă anti-europeană.

“Eu cred că noi, cei care credem în valori democratice pro-europene, trebuie sa facem mai mult să explicăm oamenilor ce înseamnă Europa, ce înseamnă apartenența României la UE, ce înseamnă o României în afara UE. Eu cred că în perioada următoare și mai ales în alegerile europarlamentare trebuie să intensificăm discuția de la om la om cu privire la ce fel de Românie dorim să avem și în ce fel de Europă dorim să trăim.

O Românie susținută de ultranaționaliști înseamnă o Românie pe drumul ieșirii din Uniunea Europeană. O Românie în afara UE înseamnă o Românie în bătaia vântului, așa cum a fost în perioada 1938 – 1945. Amintiți-vă când în 1940 o Românie care nu făcea parte din nicio structură de securitate stabilă a fost în bătaia puștii și în trei luni de zile a pierdut mai mult de o treime, aproape jumătate, din teritoriul țării și a trebui să moară români să ne putem reîntregii statul național.  

Nu cred că cineva din țara asta rațional dorește ca România să iasă din oaza de prosperitate în care se află, Uniunea Europeană. Haideți să vedem ce putem să facem să funcționăm mai bine ca țară, cum ne putem conduce mai bine în interior și cum vom putea să aducem mai bine bani din UE să modernizăm orașele, comunele și localitățile noastre. Haideți să le explicăm oamenilor că apartenența la UE a modernizat fiecare colț din această Românie.

Eu nu i-aș blama pe românii care susțin curentele ultranaționaliste, mă blamez pe mine că nu sunt suficient de explicit pentru a arăta care sunt avantajele apartenenței la Uniunea Europeană. Deci eu cred că mai este timp și cred că România trebuie să-și păstreze parcursul european pentru că nu are o alternativă mai bună. Putem în continuare să fim români și să ne păstrăm valorile românești și să ne clădim propria industrie în interiorul Uniunii Europene”, a declarat edilul la ZIUA LIVE.

Emil Boc este de părere că politica de coeziune poate să țină unită Uniunea Europeană. 
 
“România se află într-un risc moderat și nu unul avansat de pericol anti-european, dar cu atât mai mult ne punem întrebarea că, dacă într-o țară care a beneficiat de 70 de miliarde de euro de la UE pot să apară viziuni anti-europene, să ne așteptăm să apară și mai dure curente anti-europene la cei 10 contribuitori ai Uniunii Europene care dau 80% din bugetul UE și care nu primesc cât contribuie? Atunci acolo ce o să apară?

De aceea trebuie văzută dimensiunea aceasta de coeziune la care eu țin atât de mult pentru că este singurul “lipici” care ține unită Uniunea Europeană. Politica de coeziune este acea capacitate de a putea asigura un minim standard de dezvoltare în materie de infrastructură, de educație, de sănătate în fiecare colț al Uniunii Europene. Dacă reușești să creezi acest lucru, atunci vei avea o Uniune Europeană puternică, care poate să meargă pas cu pas spre o integrare tot mai bună. Dacă, însă, decalajele se adâncesc, dacă diferențele dintre state și regiuni se adâncesc, atunci evident că ruptura va deveni evidentă și este începutul sfârșitului Uniunii Europene. Deocamdată UE gândește în termeni de coeziune și are suportul unei mase critice în Europa, dar testul final va fi în iunie anul viitor, când vor fi alegerile europarlamentare”, a continuat primarul Emil Boc.  
 
În viziunea edilului, atragerea de fonduri europene în România este un lucru foarte important și un motiv de mândrie.

“Încă în România să știți că pentru noi e un act de mândrie să spunem că am reușit să atragem bani europeni, dar în foarte multe părți ale Uniunii Europene nimeni nu vorbește de faptul că unele lucruri s-au modernizat cu bani europeni. De exemplu în Grecia, nimeni nu știa că metroul s-a construit cu bani europeni. La noi, cel puțin în Cluj, avem pe fiecare proiect făcut pe bani europeni simbolul Uniunii Europene.

Vorbim aceeași limbă a valorilor chiar dacă limbile noastre sunt diferite pentru că aia reprezintă până la urmă valoarea de viață a Europei, capacitatea de a fi uniți într-o diversitate uriașă”, a concluzionat Emil Boc.  

Comenteaza