Video Emmanuel Macron o susține pe Elena Lasconi: "Miza este viitorul României. Ești singura cu o poziție clară UE și NATO și ești singura care își poate proteja țara"

Emmanuel Macron o susține pe Elena Lasconi: "Miza este viitorul României. Ești singura cu o poziție clară UE și NATO și ești singura care își poate proteja țara"

Candidatul la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Elena Lasconi, a vorbit la telefon cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a asigurat-o de întreaga sa susținere și i-a urat succes la alegerile de duminică, menţionând că miza acestora este viitorul României.

Candidatul pro-european la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Elena Lasconi, a vorbit la telefon cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care şi-a arătat „toată susţinerea” sa în această campanie, menţionând că miza acesteia este viitorul României, dar că e „foarte importantă şi strategică pentru toată Europa”. 

”Sunt fericit să te văd şi să îmi exprim susţinerea mea în această campanie. Şi cred că miza ei este viitorul României, dar cred că este foarte importantă şi strategică pentru întreaga Europă”. i-a spus Elenei Lasconi şeful statului francez.

Lasconi i-a răspuns că luptă pentru democraţie şi că îşi va folosi toate puterile şi cunoştinţele pentru a păstra democraţia în România şi pentru a păstra ţara pe traiestoria UE şi NATO.

Preşedintele Faanţei a menţionat că acest lucru este foarte important pentru toţi, întrucât România este o ţară „foarte decisivă” pe frontul de ESt al NATO şi un membru important al Europei, scrie News.ro.

”În ultimii şapte ani am evaluat şi simţit constant importanţa României”, a spus Macron, care i-a mulţumit Elenei Lasconi pentru „această traiectorie foarte clară”, care este în interesul României, al românilor şi al întregii Europe.

La rândul său, Lasconi i-a mulţumit preşedintelui MAcron pentru tot sprijinul militarilor francezi.

”Acesta nu e un cec în alb oferit României”

”Am decis din prima zi a agresiunii ruse în Ucraina, în februarie 2022, să trimit trupe în România şi am fost primii care au trimis trupe în ţara voastră pentru a proteja acest front. Şi vreau să te asigur din nou de angajamentul meu şi mă voi exprima foarte clar - experienţa din Georgia este foarte grăitoare în acest context. Şi acesta nu e un cec în alb oferit României. Am oferit susţinerea noastră unei ţări angajate clar în UE şi NATO. Şi este foarte important de spus că dacă cineva care ajunge la putere şi este ambiguu faţă de Rusia sau exclusiv pro-rus asta va schimba total politica de securitate a ţării voastre”, a spus Macron.

Lasconi l-a asigurat pe preşedintele francez că va face tot ce poate pentru a proteja investiţiile franţuzeşti din România, pentru că este ştiut „ce poveste de succes este Dacia Renault”.

Macron a menţionat că Franţa are încredere în acest parteneriat, unul „pe termen foarte lung, substanţial”.

”Cred că este foarte important să lucrăm împreună pe această chestiune. Vreau să-ţi trimit toată energia mea”, a spus Macron,iar Lasconi a răspuns: ”OK” O primesc chiar acum!”

”Eşti singura care-şi poate proteja ţara”

„Dacă pot face orice ca să ajut în acest context, o voi face. Eşti singura cu o poziţie clară spre UE şi NATO şi de facto eşti singura care-şi poate proteja ţara, pentru că toată solidaritatea pe care o aveţi din partea tuturor este datorită acestui lcuru. Ai grijă de tine, Elena! Toate cele bune!” a încheiat Emmanuel Macron.

Convorbirea video-telefonică a fost postată pe pagina de Facebook a Elenei Lasconi, care a scrisŞ „Parcursul României este important pentru întreaga Europă. Îi mulţumesc domnului preşedinte Emmanuel Macron pentru convorbirea deschisă pe care am avut-o, pentru încurajări şi susţinerea oferită, dar şi pentru aprecierea pe care o are pentru noi, românii. Un dialog care mi-a întărit credinţa că izolarea şi absenţa partenerilor României ar aduce din nou întuneric în ţara noastră. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi ca duminica aceasta să alegem corect drumul ţării noastre. Acum, dar şi în următorii ani. De acum înainte!”.

Comenteaza