Florin Iordache: Nu este necesar avizul Comisiei de la Veneția, legile justiției întăresc lupta anticorupție

Florin Iordache: Nu este necesar avizul Comisiei de la Veneția, legile justiției întăresc lupta anticorupție
Presedintele comisiei parlamentare speciale pentru legile justitiei, deputatul PSD Florin Iordache, a sustinut joi ca in ceea ce priveste modificarea celor trei acte normative care stau la baza sistemului judiciar nu este nevoie de avizul Comisiei de la Venetia, deoarece legile, asa cum au fost ele modificate in Parlament intaresc independenta justitiei si lupta anticoruptie, iar factorul politic este eliminat

"Raspund in felul urmator: nu exista niciun fel de motiv de ingrijorare, cele trei legi au fost adoptate intr-o consultare publica care nu cred ca a existat pana in acest moment si este rezultatul observatiilor primite de la CSM, de la asociatiile profesionale si raspunde corelarilor legilor adoptate acum 13 ani prin asumarea raspunderii Guvernului (...) Noi, prin modificarile pe care le-am facut, am pastrat o justitie independenta, deciziile se vor lua fie la numiri, fie la separarea carierelor de catre CSM, de catre judecatori, de catre procurori astfel incat, fie ca discutam de cariera fie ca discutam de infiintarea unei sectii speciale, fie ca discutam de CSM in ansamblul sau, fie ca discutam de CSM in cele doua sectii, fie ca discutam de Inspectia Judiciara, in toate aceste etape sau in toate aceste aspecte factorul politic este eliminat", a declarat Florin Iordache, intrebat cum raspunde celor sapte ambasadori UE care au solicitat coalitiei PSD - ALDE sa evite orice actiune care ar putea slabi independenta justitiei si sa ceara avizul Comisiei de la Venetia pe legile justitiei.

"Eu rog toti cei care aduc critici la cele trei legi (ale justitiei - n. red.) sa se uite cu foarte mare obiectivitate pentru ca legile sunt niste legi mai bune, niste legi mai coerente, niste legi in concordanta cu normele si cu legislatia europeana si nu fac decat sa ajute sistemul judiciar din Romania", a mai adaugat el.

Intrebat daca va solicita avizul Comisiei de la Venetia, asa cum recomanda ambasadele Uniunii Europene, Florin Iordache a spus ca nu este nevoie de un astfel de aviz.

"Nu este necesar un aviz al Comisiei de la Venetia pentru ca schimbarile pe care noi le-am facut, atat la numirile procurorilor, atat la Inspectia Judiciara, cat si la sectiaile celelalte din cadrul Parchetului general, nu sunt facute decat eliminand factorul politic si sunt facute cu reprezentantii CSM. Din punctul meu de vedere acest aviz al Comisiei de la Venetia poate fi cerut, dar inainte de a critica aceste legi, haideti sa le citim in integralitatea lor si sa vedem ca atat independenta justitiei, dar si lupta anticoruptie nu numai ca nu este impiedicata, ci este intarita", a mai spus Florin Iordache, citat de Hotnews.

 

Comenteaza