Emanuel Ungureanu: „Moţiunea simplă a PSD la adresa lui Vlad Voiculescu este cinică şi ipocrită”
Actualul deputat USR-PLUS de Buzău, Emanuel Ungureanu, fost parlamentar de Cluj, regretă discursul dur pe care l-a avut la adresa PSD, în ședința de luni, din Parlament.
Totuși, fostul candidat la primăria municipiului Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu acuză la RFI PSD de cinism, în contextul moţiunii simple la adresa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu: „Această moţiune simplă este foarte cinică, pentru că PSD-ul a condus sistemul sanitar prin 12 miniştri, dintre care patru sunt urmăriţi penal de către DNA, la această oră, pentru diferite fapte de corupţie (...). Este absolut ipocrită atitudinea PSD faţă de Vlad Voiculescu şi faţă de noua guvernare", a precizat Ungureanu.
Deputatul USR PLUS regretă limbajul dur pe care l-a folosit la şedinţa de luni a Parlamentului: „Regret duritatea cuvântului <nenorociţi>, însă şi contextul este puţin dificil. Cei care urmăresc discursurile din Parlament nu aud ce aud urechile celor care sunt la tribuna Parlamentului. Am fost numit jigodie, alte cuvinte nu vi le pot descrie, turnător. Deci urletele din bănci ale celor de la PSD sunt imposibil de reprodus în spaţiul public, de aceea, cuvintele mele au fost mai dure (...).
Pur şi simplu, PSD s-a manifestat ca o aripă ultras într-o tribună din America de Sud. Nivelul limbajului în Parlament a coborât foarte mult. Nu-mi place că am coborât eu la acest nivel şi o să-mi cer scuze pentru asta, dar nu e uşor de suportat de acolo sudălmile absolut descalificante care vin asupra celor care vorbesc, din partea unor colegi din PSD", a adăugat deputatul.